TVR a anuntat oficial, joi, ca jurnalistul Sorin Avram, venit din afara institutiei, va realiza in toamna electorala principalul talk-show politic de la Televiziunea publica, programat dupa Telejurnal, la ore de maxima audienta. Despre aceasta mutare a scris initial, in urma cu cateva zile, ReporterVirtual.ro, care a scris ca Sorin Avram i-a fost recomandat sefului TVR, Stelian Tanase, de catre Cornel Nistorescu.

ReporterVirtual.ro nota, pe 20 august, ca Sorin Avram scrie la Monitorul de Suceava si la publicatia online condusa de Nistorescu, anume Cotidianul.ro.

Ieri, in cadrul unor audieri care au avut loc la Parlament, reprezentantii TVR au vorbit despre intentia de a scurta principalul jurnal al Televiziunii publice in perioada urmatoare, pentru a face loc unui talk-show politic extins.

Joi, TVR anunta, intr-un comunicat de presa, ca talk-show-ul lui Sorin Avram va incepe din 1 septembrie, dupa Telejurnal, dar nu este mentionata durata acestuia. Comunicatul precizeaza ca emisiunea se va numi "Vorbeste liber!" si o prezinta astfel:

  • Emisiunea va aborda problemele actuale ale zilei, evenimentele-cheie ale momentului, care genereaza cele mai multe comentarii. Lideri de opinie, personalitati publice de notorietate, subiecte fierbinti se intalnesc intr-o dezbatere de luni pana joi, dupa Telejurnal, in direct la TVR 1.
  • "La noul talk-show al TVR vor fi discutate cele mai importante subiecte ale momentului cu ajutorul unor lideri politici cu greutate si al unor jurnalisti recunoscuti pentru opiniile lor directe si pline de substanta. Ne propunem ca Vorbeste liber!  sa fie un program echilibrat si viu. Va fi o emisiune plina de nerv, dar fara nervi si care nu va face jocurile nimanui", spune Sorin Avram, noul moderator al TVR.
  • Daca in prima parte a emisiunii moderatorul va avea alaturi un invitat care va fi supus intrebarilor sale, in partea a doua, doi analisti renumiti vor comenta cele mai importante teme ale zilei, astfel incat telespectatorii sa-si formeze o opinie cat mai echilibrata asupra subiectelor respective.