Presedintele director general al SRTV, Stelian Tanase, i-a transmis, luni, o scrisoare sefului statului, Klaus Iohannis, in care ii cere sa intervina pentru a salva televiziunea publica.

Stelian TanaseFoto: Agerpres

"Este urgent, domnule presedinte, sa interveniti cu marea dumneavostra autoritate pentru a salva o institutie esentiala intr-o societate europeana moderna. Va solicit, asadar, sa puneti pe agenda dumneavoastra si asa incarcata un punct referitor la ce v-am scris mai sus, privind situatia televizunii si datoriile. Va rog ca in intalnirile cu politicienii si sefii institutiilor statului sa le amintiti situatia grava a SRTV si sa le cereti sa iasa din indiferenta manifestata in atatea prilejuri. E timpul sa se ia masurile care se cuvin. Cred ca acesta este ultimul moment cand se mai poate interveni pentru a salva Televiziunea publica", a precizat Stelian Tanase in scrisoarea mentionata, potrivit Mediafax.

Presedintele director general al SRTV i-a anuntat, marti, pe deputatii din Comisia de cultura a Camerei, in cadrul audierii sale de catre acest for, ca i-a scris lui Iohannis aceasta "scrisoare privata", in care i-a solicitat sa salveze TVR.

Stelian Tanase a dat citire paragrafului mentionat anterior, in conditiile in care le-a solicitat deputatilor sa nu puna la dispozitia presei scrisoarea sa.

"I-am trimis o scrisoare domnului presedinte Iohannis, o aveti la mapa. Va rog sa nu ajunga la presa, ca e privata. Eu nu am dat-o la presa. E pentru dumneavoastra, membrii comisiei, ca sa vedeti ca am dorit sa trag un semnal de alarma pe anumite probleme si am cerut sprijinul presedintelui in abordarea cu Guvernul si cu Parlamentul si cu alte institutii, ministerul de Finante, ANAF, a situatiei Televiziunii", a spus Stelian Tanase.

El s-a declarat convins ca Iohannis nu cunoaste situatia TVR si a aratat ca a vrut sa-i aduca la cunostinta aceasta stare de fapt.

"E o scrisoare scurta, de o pagina jumate, 2300 de semne si sper sa avem un raspuns. Scrisoarea a fost trimisa joi. Ieri (luni, n.r.) i-am trimis-o din nou, ca s-a facut obiectia ca nu are numar de ordin. Eu o consideram o scrisoare privata. Nu e o scrisoare deosebita, e foarte calma si linistita", le-a mai spus Stelian Tanase deputatilor din Comisia de Cultura.

  • Stelian Tanase, deputatilor: Ii voi scrie din nou lui Coldea ca sa-si retraga agentii acoperiti din TVR

Presedintele director general al SRTV, Stelian Tanase, le-a mai transmis, marti, deputatilor din Comisia de Cultura ca ii va scrie din nou directorului interimar al SRI, generalul Florian Coldea, pentru a-i cere sa retraga agentii acoperiti din TVR, relateaza Mediafax.

"Am o problema cu agentii acoperiti din TVR. I-am trimis o scrisoare generalului Coldea prin care il poftesc sa-si retraga agentii acoperiti din TVR. Unii zic ca e un subiect periferic, dar nu este periferic. Trebuie sa transati aceasta problema, astept sa o transati. Ii voi scrie din nou generalului Coldea sa faca acest lucru", le-a spus Stelian Tanase deputatilor din Comisia de cultura.

El a aratat ca intelege faptul ca agentii acoperiti nu pot fi deconspirati, potrivit legii, dar a mentionat ca exista si solutii diferite.

"Mai pot sa iasa la pensie, discret, mai pot sa se transfere. Sa ne lase. Uneori aceasta situatie exista la nivel decizional si se simte. Nu putem depasi anumite blocaje", a spus Stelian Tanase.

In 28 ianuarie, Stelian Tanase, presedintele-director general al Societatii Romane de Televiziune (SRTv), i-a transmis o scrisoare directorului interimar al SRI, generalul-locotenent Florian Coldea, solicitand Serviciului sa dispuna retragerea ofiterilor acoperiti din TVR.

"In urma recentelor declaratii ale domnului George Maior, fost director al SRI, prin care a afirmat, indirect, ca Serviciul Roman de Informatii are ofiteri acoperiti in presa, va solicit sa dispuneti retragerea acestora din cadrul Televiziunii Romane", a spus Stelian Tanase in scrisoarea adresata lui Florian Coldea.

Stelian Tanase a mentionat ca apelul sau vine in completarea demersurilor pe care le-a facut deja in interiorul Televiziunii Romane. El aminteste ca a declarat public ca, in sedinta Consiliului de Administratie (CA) al SRTv din 22 septembrie 2014, le-a cerut membrilor CA ca, in cazul in care sunt cumva agenti acoperiti printre ei, sa ia in considerare retragerea din Consiliu.

Stelian Tanase mai spune in scrisoare ca Televiziunea Romana trebuie sa functioneze independent.

"Domnul George Maior, in calitate de director general al Serviciului Roman de Informatii, a declarat ca identitatea ofiterilor acoperiti din presa nu va fi aflata niciodata, deoarece "e vorba de ofiteri acoperiti si de secrete de stat". Prin urmare, va solicit retragerea ofiterilor acoperiti din Televiziunea Romana, care trebuie sa functioneze independent si sa ofere cetatenilor informatii corecte si echidistante", a precizat Stelian Tanase.

Totodata, Stelian Tanase a declarat la acel moment, pentru Mediafax, ca era obligat, ca director al TVR, sa faca un asemenea demers in urma declaratiei lui George Maior.

"Eram obligat ca director sa fac un asemenea demers in urma declaratiei lui bineinteles", a spus Stelian Tanase.

Intrebat daca are informatii privind existenta unor astfel de ofiteri acoperiti in TVR, Stelian Tanase a raspuns: "Nu. Problema este ca, atunci cand vorbesti, totdeauna ti se spune: "X este spion, este agent, este ceva". Problema este ce probe ai. Eu am cerut institutiei abilitate in Romania, in urma declaratiei lui Maior, care a fost directorul SRI, sa-si retraga spionii din TVR (...) Eram obligat ca director sa fac un asemenea demers, in urma declaratiei lui bineinteles".

Pe de alta parte, Stelian Tanase s-a referit si la demersul sau din 2014 prin care le-a cerut membrilor CA al TVR sa se retraga, daca sunt agenti sub acoperire. Atunci, Tanase afirma ca demersul sau este determinat de "scandalul Turcescu".

Intrebat daca s-a retras vreun membru al CA al TVR, in urma solicitarii sale, Stelian Tanase a negat. "Nu, bineinteles ca nu, pentru ca nu au voie sa se deconspire, incalca legea".

Totodata, intrebat daca nu crede ca demersul facut acum catre SRI nu va avea acelasi efect ca acela facut asupra membrilor CA, Stelian Tanase a spus ca nu sunt asemanatoare cele doua situatii. "Nu ar fi similar. (SRI, n.r.) poate sa intrerupa colaborarea cu ei (agentii sai acoperiti din TVR, n.r.). Daca X e agent, sa ii zica de maine: "Situatia ta de agent s-a terminat, nu mai lucrezi pentru noi". Sau (agentul acoperit, n.r.) vine si isi cere transferul. Nu vine sa-mi spuna mie: "Ma retrag ca sunt agent"".

"Dar sa vedem. Deocamdata sa nu fim asa de optimisti. Sa vedem daca SRI va raspunde la aceasta scrisoare", a mai spus Stelian Tanase.

Intr-un recent interviu acordat B1 TV, George Maior a fost intrebat cum sta SRI, pe care la momentul respectiv il conducea, cu ofiterii acoperiti din presa. "Cum stau toate statele democratice europene", a raspuns George Maior.