Declaratia premierului Victor Ponta potrivit careia nu mai raspunde intrebarilor ziaristilor care lucreaza la companii cu datorii la stat incurajeaza comportamente ostile presei si constituie, "chiar si involuntar, un atac la adresa libertatii presei", afirma ActiveWatch, intr-un comunicat remis HotNews.ro.

"Victima acestui tip de cenzura sunt jurnalistii si cetatenii, nu patronii de presa", spune ONG-ul care noteaza ca prin astfel de declaratii primul ministru dovedeste "ca are o intelegere gresita privind rolul presei intr-o societate democratica".

Iata mai jos cateva paragrafe din comunicatul ActiveWatch:

"Misiunea presei de a informa publicul asupra chestiunilor de interes public este exercitata prin intermediul unor persoane care practica aceasta meserie si care se numesc jurnalisti. Rolul lor este esential intr-o societate democratica, prin faptul ca asigura dreptul la libera si corecta informare cetateanului/publicului si atrag atentia asupra abuzurilor, neregulilor, ilegalitatilor comise de zonele de putere din societate.

Dizolvarea jurnalistului in ciorba (adeseori stricata) a patronului este tot mai utilizata de politiceni de toate culorile pentru a decredibiliza demersul jurnalistului prin asocierea acestuia cu interesele (adeseori corupte) ale patronului si pentru a evita raspunsul la intrebari incomode.

Supararea legitima a dlui Ponta trebuie indreptata impotriva patronilor si administratorilor de presa, nu impotriva jurnalistilor.

Prin functia de inalt demnitar al statului roman, pri-ministrul trebuie sa respecte dreptul publicului de a fi informat in chestiuni de interes public, cele care privesc viata comunitatii. Aceasta presupune, in primul rand, o relatie corecta cu presa, inclusiv cu acei jurnalisti care deranjeaza prin intrebarile pe care le adreseaza sau prin opiniile pe care le exprima.

Din functia pe care o detine, dl. Ponta are responsabilitatea de fi un model pentru restul demnitarilor si politicienilor din acesta tara, o tara in care jurnalistii continua sa fie jigniti, amenintati, hartuiti de diversi demnitari, oameni de afaceri, mai ales in provincie.

Din pacate, prin aceasta declaratie, premierul nu face decat sa incurajeze astfel de comportamente ostile presei/jurnalistilor, iar declaratia sa constituie, chiar si involuntar, un atac la adresa libertatii presei. Victima acestui tip de cenzura sunt jurnalistii si cetatenii, nu patronii de presa".