Camera Deputatilor a respins, miercuri, propunerea legislativa de modificare a Legii audiovizualului, ce urmarea ca presedintele CNA sa fie schimbat prin respingerea in Parlament a raportului de activitate a institutiei. Proiectul fusese depus in urma cu o luna de deputatul PNL Gigel Stirbu si Senatorul PSD Georgica Severin, sefii Comisiei de Cultura din Camera, respectiv Senat.

  • Initiativa - contestata de organizatiile de media, care apreciau ca regulile propuse "deschideau portile arbitrarului si abuzului" - a reprezentat o incercare de a solutiona blocajul institutional de la CNA, unde majoritatea membrilor il contesta pe presedintele Consiliului, Laura Georgescu. Proiectul prevede ca presedintele CNA sa poate fi demis prin respingerea de catre Parlament a raportului anual de activitate, caz in care Parlamentul numeste un nou presedinte. Detalii aici

Propunerea legislativa a fost respinsa de Camera Deputatilor, prima camera sesizata, cu 190 de voturi impotriva si 98 de voturi pentru.

UPDATE Presedintele CNA ar trebui sa fie selectat din randul membrilor cu un mandat de maxim un an, fara posibilitate de reinnoire, dupa modelul CSM, potrivit premierului Victor Ponta, citat de Mediafax. Pe de alta parte, liderul PNL Ludovic Orban, citat tot de Mediafax, a afirmat ca PSD si-a schimbat pozitia si ar mentine-o pe Laura Georgescu la conducerea institutiei pentru a executa comenzi politice.

Ponta a invocat opozitia ONG-urilor fata de proiect si a spus ca "din punctul meu de vedere - am vorbit şi cu colegii mei de la Senat şi Cameră - cred că soluţia cea mai bună este cea care se aplică la Consiliul Superior al Magistraturii, şi anume că din rândul membrilor CNA - preşedinte maxim un an, cu mandat care nu poate fi reînnoit. E un sistem care funcţionează la CSM şi nu mai lasă loc de discuţii, dar ideea că Parlamentul poate să retragă membrii CNA cred că e greşită", a spus Ponta, argumentând că, astfel, membrii CNA ar fi schimbaţi de fiecare dată când majoritatea parlamentară se schimbă."

Potrivit lui Ludovic Orban, insa, "acest proiect a fost iniţiat de preşedinţii comisiilor de cultură, de la PSD şi PNL. Toate discuţiile până la momentul votului, majoritatea parlamentară a sprinjinit acest proiect şi ne-am trezit că au votat împotriva acestui proiect, deşi în unaminitate au votat pentu în comisiile de cultură. Astăzi, PSD, ca să o ţină în braţe pe Laura Georgescu, şi-a schimbat poziţia şi sunt convins că această schimbare de poziţie a fost dictată de Victor Ponta. Altfel nu pot să găsesc o altă explicaţie".