Secretarul de stat Valentin-Alexandru Jucan, membru al Consiliului National al Audiovizualului (CNA) i-a transmis sambata o scrisoare deschisa fostului premier social-democrat Adrian Nastase, in care critica faptul ca reactia acestuia fata de "decadenta din audiovizual" vine abia acum, "cand nu-i mai este defolos", spunandu-i "sa nu se mai planga" si sa "rabde", informeaza Agerpres.

"Sunt oarecum multumit ca una dintre creatiile dumneavoastra, CNA-ul, gardianul politic al televiziunilor fidele partidului pe care l-ati condus, a ajuns atat de neputincios incat sa va deranjeze chiar si pe dumneavoastra. Nu contest, impreuna cu fostul presedinte CNA, Ralu Filip, aveti meritul de a fi pus bazele unei institutii moderne, care sa asigure protectia moralitatii, decentei si respectarea interesului public. Ceea ce, ulterior, ati permis sa se intample, prin majoritatea membrilor CNA proveniti din zona politica pe care ati stapanit-o, zona reprezentata majoritar in Consiliu chiar si in prezent, este aparitia unei masinarii care a impins presa spre degradare iar societatea spre scindare, in functie de interesele de partid manifestate manipulator prin intermediul televiziunii", afirma Jucan in scrisoarea citata.

In cuprinsul documentului, membrul CNA reaminteste faptul ca agresorii jurnalistului timisorean Ino Ardelean nu au fost prinsi pana in prezent, dupa 12 ani de la fapta, dar si de alte evenimente, "batai la Cluj, la sediul politiei din Petrosani, amenintari de tipul celor lansate de Mischie, care nu mai suporta sa fie criticat", in pofida carora presa din Romania a supravietuit, "ajungand la momentul in care ati solicitat sa vina "sa va numere ouale".

"Atacurile la statul de drept, chiar si de dragul dumneavoastra, au fost impaunate exact cu limbajul trivial pe care il reclamati. Aflati, domnule Nastase, ca acei bravi membri CNA pogorati din zona Kiseleff, considera ca "nemernic", "mercenara-i ma-ta", "gaozarule", "creatura imputita", "taratura portocalie" e.t.c. sunt simple opinii, cel mult scapari la nervi, evident din cauza altora. Uneori accepta si acordarea de sanctiuni. Modice, e drept, sa nu deranjeze prea mult. Si cum nu este de ajuns, desfraul verbal este completat si de zilnica activitate, devenita deja de tip patologic, atacul justitiei, care baga in sedinta, la fel de des, Consiliul Superior al Magistraturii", sustine Jucan.

Acesta il considera pe Adrian Nastase "direct responsabil de pulverizarea constiintei colective a romanilor, a moralitatii in presa si de pierderea realitatii, ca reper", a generatiei sale, "impinsa de la spate numai pentru executarea mizeriilor politice sau pentru bunastarea mai-marilor partidului".

"Eu, cel putin, nu va voi ierta niciodata pentru modul in care ati stiut sa fiti cel mai capabil premier al Romaniei, cu o pregatire intelectuala rara, dar numai in folosul acolitilor domniei voastre, nu si al meu, un simplu tanar care la vremea guvernarii dumneavoastra dorea sa paraseasca Romania. Asa ca nu va mai plangeti. Rabdati", se arata in scrisoarea deschisa semnata de Valentin Alexandru Jucan.

Fostul premier Adrian Nastase a trimis vineri o scrisoare deschisa conducerii Consiliului National al Audiovizualului, in care sustine ca finantarea acestei institutii nu se mai justifica, pentru ca, in prezent, membrii acesteia "par a se trezi doar in perioada campaniilor electorale, atunci cand reprezentantii partidelor isi numara reciproc minutele de publicitate politica".

Potrivit lui Nastase, astfel "s-ar realiza si o importanta economie la buget".

"Obiectivele CNA au fost stabilite prin Legea audiovizualului, adoptata in 2002, in vremea cand eram prim-ministru. Retin, de atunci, ca rolul principal al CNA era acela de a asigura libertatea de informare in conditiile apararii demnitatii umane. In momentul actual, membrii CNA par a se trezi doar in perioada campaniilor electorale, atunci cand reprezentantii partidelor in Consiliu isi numara reciproc minutele de publicitate politica. In rest, liber la injuraturi, golanie, mitocanie, 'vacante mari' si 'fierbinti', sanctionate 'dur' cu atentionari si amenzi simbolice. Poate ca asa intelegeti dvs. libertatea de exprimare - prin utilizarea, pe post, a unor sintagme 'populare', directe, neaose, cu injuraturi 'autentice' - pe care sa le inteleaga si copiii -, cu adresari simpatice si amicale 'Ba', 'Ma', 'Bai, nebunule'. Probabil ca, in acest fel, contribuiti si la 'protejarea culturii si a limbii romane', obiectiv stabilit pentru CNA. Nu stiu daca ati avut curiozitatea sa urmariti diverse programe la televiziuni din alte tari. Nicaieri nu se intampla asa ceva. Pervertirea limbajului, in ultimii ani, este efectul, in primul rand, al lipsei dvs. de actiune", a argumentat Adrian Nastase, intr-o postare pe blogul personal.