Angajatii Societatii Romane de Televiziune (SRTv) au initiat procedura pentru declansarea conflictului colectiv de munca in institutie, dupa ce negocierile purtate cu conducerea Televiziunii Romane pentru semnarea unui nou contract colectiv de munca (CCM) au esuat, anunta Mediafax.

Negocierile au fost purtate in contextul in care pe 1 iulie a expirat vechiul contract colectiv de munca in TVR.

Insa negocierile purtate cu administratia SRTv, in frunte cu Stelian Tanase, presedintele-director general al institutiei, de o comisie de negociere a Sindicatului pentru Unitatea Salariatilor TV din TVR (SPUSTV), principalul sindicat din Televiziunea Romana, au esuat, dupa cum au declarat pentru Mediafax mai multe surse din instiutie.

Aceleasi surse au precizat ca, in aceste conditii, la nivelul TVR a fost declansat conflictul colectiv de munca.

Contactat de agentia Mediafax, Dragos Bocanaciu, presedintele SPUSTV, a confirmat faptul ca notificarea in ceea ce priveste declansarea conflictului de munca a fost trimisa deja la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) si la Ministerul Muncii.

"Urmeaza celelalte proceduri, mediere, conciliere, si de abia dupa aceea vom intra efectiv in conflict de munca. Momentan suntem in faza procedurala (...) Suntem in etapele premergatoare conflictului de munca, am depus sesizarile la Ministerul Muncii, la ITM, conform legii, si asteptam concilierea si medierea, pe care in mod normal trebuie sa le declansam ori la sfarsitul acestei saptamani ori saptamana viitoare, in functie de raspunsul celor de la Ministerul Muncii", a explicat Dragos Bocanaciu.

El a precizat ca nu a fost semnat un nou contract colectiv de munca in TVR, din cauza ca angajatii televiziunii publice nu pot sa faca "ceea ce doresc sefii" din SRTv.

"Au venit cu solicitari de a reduce drastic toate castigurile salariale ale oamenilor, ale personalului de executie, in timp ce privilegiile sefilor voiau sa ramana neschimbate. Asa ceva nu este acceptabil. Oamenii din TVR stiu cat de grea este situatia. Dar, in momentul in care tu, sef, vii si-mi ceri sa renunt, la 5%, la 10% din ceea ce castig - cam asta era oferta lor -, tu vrei sa-ti pastrezi intacta indemnizatia de conducere?", a spus Dragos Bocanaciu.

El a precizat ca administratia SRTv dorea ca sporurile angajatilor institutiei sa fie reduse, iar sefii din TVR sa isi pastreze absolut toate beneficiile.

"Nu a venit niciodata din partea administratiei o oferta, prin care sa ne spuna: "E o situatie grea, ne reducem si noi indemnizatiile de conducere, ne reducem un pic salariile si renuntati si voi la o parte din sporuri". Nu au venit niciodata cu o oferta de genul acesta, au venit doar cu "taiem aia, taiem aia, taiem aia, taiem aia". Si, daca e de discutat la anumite aspecte, cum ar fi prima de pensionare sau astfel de lucruri care nu sunt legate strict de munca, daca eventual putem sa intram in discutii si in negocieri, in niciun caz nu putem sa reducem sporurile care sunt legate strict de munca, si aici ma refer la sporul de ore suplimentare, la sporul de sambata, duminica si de sarbatori legale. Omul, cand vine la serviciu sambata si duminica, chiar asa sa vina pe niciun leu in plus?", a mai spus Dragos Bocanaciu.

"In momentul in care noi am venit cu o contraoferta si le-am spus sa reduca indemnizatia de conducere, nici macar nu au vrut sa auda. Ce facem aici? Numai unii sa se sacrifice, iar ceilaltii sa huzureasca in continuare? Asa ceva nu este admisibil", a subliniat Dragos Bocanaciu.

El a mai spus ca reducerea sporului de sambata si duminica ar fi insemnat o diminuare a castigurilor salariale pentru foarte multi dintre angajatii TVR. De asemenea, potrivit lui Bocanaciu, conducerea TVR doreste sa taie si sporul de ore suplimentare si sa-l duca la nivelul de la Codul Muncii, care este de 75%.

"In cazul sporului de sambata si duminica ne-au oferit 5%. S-a rezolvat un pic situatia pentru ca a dat un ordin presedintele-director general ca sa se plateasca totusi sporul de sambata si duminica, pana cand se va finaliza tot procesul acesta (de semnare a noului CCM, n.r.)", a explicat presedintele SPUSTV.

Acesta a mai spus ca la fel de periculos este faptul ca in propunerea conducerii de contract colectiv de munca nu se mai regasesc salariile compensatorii in caz de concedieri colective sau individuale. "Ceea ce imi ridica niste semne de inrebare vizavi de ceea ce se pregateste pentru angajatii Televiziunii Romane. Este poate cel mai important lucru pentru un angajat in Romania anului 2015 sa aiba o minima protectie sociala prin aceste plati compensatorii", a afirmat Dragos Bocanaciu.

Intrebat daca salariatii TVR se pregatesc de greva, Dragos Bocanaciu a spus ca spera sa nu se ajunga la aceasta situatie.

"Acum in mod normal cam cinci zile lucratoare dureaza pana cand ITM ne trimite raspunsul si stabileste procedurile de conciliere si de mediere. Dupa ce aceste proceduri vor fi finalizate, vom porni la strangerea de semnaturi si la toate formele conflictului de munca, greva fara intreruperea lucrului, greva de avertisment cu intreruperea lucrului si greva generala. Eu sper sa nu se ajunga acolo. Eu nu imi doresc si cred ca nimeni nu-si doreste sa se ajunga la o astfel de masura radicala, dar, pe de alta parte, nici nu putem sa acceptam ca mereu de la angajati sa se tot ia, in timp ce sefii nostri stau linistiti pe aceleasi salarii ca si inainte", a mai precizat Dragos Bocanaciu.

El a mai spus ca nu angajatii sunt vinovati de situatia financiara dificila in care se afla TVR.

"In conditiile in care Televiziunea Romana a acumulat si acumuleaza zilnic astfel de datorii, cred ca o parte din vina este a managementului, ca nu un sofer sau un operator sau un reporter sunt cei care au provocat aceste pagube. In aceste conditii, cei care sunt penalizati sunt tot angajatii. Niciun sef nu a fost tras la raspundere pana acum pentru deciziile proaste care au fost luate", a spus Bocanaciu.

Pana la momentul difuzarii acestei stiri, Stelian Tanase, presedintele-director general al TVR, nu a putut fi contactat de agentia Mediafax.

Societatea Romana de Televiziune a incheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, in conditiile in care Televiziunea Romana a avut, anul trecut, venituri totale de 544,2 milioane de lei si cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentantii institutiei pe 6 aprilie, intr-o conferinta de presa la care a participat si Stelian Tanase. In conferinta de presa au fost prezentate cifrele din raportul SRTv pe anul trecut.

Tot atunci, reprezentanti ai TVR au anuntat ca datoriile totale ale Televiziunii Romane erau, la sfarsitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat.