Aceasta e o carte care vrea sa dezvaluie adevarul despre decaderea unui ziar care, in vremurile sale bune, vindea aproape cinci milioane de exemplare zilnic: BILD - o publicatie de referinta, un ziar controversat, un bulevardier, dupa cum il considera unii. Un ziar care a dat jos din functie un presedinte german si a impiedicat un tanar baron sa devina viitor cancelar. Dezvaluirile sunt facute chiar de un fost redactor-sef al ziarului Bild. Peter Bartels isi varsa oful pe succesorul sau, Kai Diekmann, care in 14 ani de sefie ar fi reusit sa injumatateasca tirajul ziarului, transformandu-l intr-o „masina de propaganda pentru elitele puterii“.
Timp de 19 luni, impreuna cu Hans-Hermann Tiedje, Peter Bartels a fost redactor-sef al cotidianului Bild intr-un an de referinta pentru Germania. Editia ziarului de luni, 13 noiembrie 1989, poarta titlul sau, considerat antologic: „Buna dimineata, Germanie! A fost un sfarsit de saptamana frumos!“. In noaptea de joi spre vineri cazuse Zidul Berlinului, anuntand o noua epoca in istoria Germaniei si a intregii lumi.
Dupa 25 de ani, Bartels isi regleaza conturile cu acela care a avut privilegiul sa fie mult mai mult timp decat el redactor-sef la Bild. Bartels crede ca acest interval de timp ( intre 2001 si decembrie 2015) i-a dat prilejul lui Kai Diekmann „sa ruineze“ ziarul, ca tiraj si ca prestigiu, modelandu-l dupa chipul si asemanarea sa. Din fostul „avocat al cititorilor“, ziarul s-ar fi transformat sub Diekmann intr-un „oficiu de presa federal“.
Iata ce spune Bartels: „Diekmann, membru al Atlantik-Brücke [n.r. organizatie transatlantica SUA-Germania] si principalul propagandist al politicii de bun-venit [n.r. a refugiatilor si imigrantilor] nu pare a se preocupa de decaderea ziarului. Sub el, Bild-ul odata foarte de succes si temut de puternicii vremii, s-a transformat intr-o foaie externalizata, de educare a poporului de catre Angela Merkel si intr-o masina de propaganda in slujba elitelor puterii“.
Afirmatiile si le sustine autorul prin nenumarate exemple. De la politicile sociale ale guvernului german, pana la modul in care acesta gestioneaza criza refugiatilor, BILD nu s-ar fi pozitionat critic, ci s-ar fi „conformat“ si l-ar fi sustinut.
Chiar daca Bartels nu neaga faptul ca media electronica a devenit un puternic concurent al celei tiparite, scazandu-i acesteia din urma tirajele in mod drastic, el acuza faptul ca longevivul redactor-sef al BILD, Kai Diekmann, ar fi grabit procesul de degradare al publicatiei, in ce priveste ratingul, cu cel putin zece ani.
Cartea lui Peter Bartels, „BILD- Un fost redactor-sef dezvaluie adevarul despre decaderea unui ziar fost mare” (titlu original in limba germana: „BILD- Ex-Chefredakteur enthüllt die Wahrheit über den Niedergang einer einst großen Zeitung”), a aparut in luna februarie 2016 la editura Kopp Verlag din Rottenburg, Germania. Pe parcursul celor 250 de pagini, autorul cu o activitate in mass-media de peste cincizeci de ani face analiza fenomenului BILD, pe alocuri cu multa acuitate. Insa el se lanseaza si intr-o serie de diatribe, care amintesc de stilul hater-ilor de pe Facebook.
Bartels nu-si mai da seama daca a innebunit lumea, sau a innebunit chiar el. Consternat, el se uita la lumea dimprejur si pare-se ca nu o mai intelege: peste tot in Germania sunt femei la putere, peste tot misuna musulmani. Iar BILD nu striga in fiecare zi impotriva acestei nebunii. Bartels e nervos: „E evident ca se vrea distrugerea a tot ce ne-a fost pana acum sfant”, se revolta el.
Apoi explica aceasta sfintenie, in stil patetic si declamativ: „Ceea ce timp de doua milenii si jumatate ne-am cucerit, am aparat, ne-am asumat: Occidentul nostru crestin!”. „Am fost crescuti si modelati dupa regulile lui: drepturi, indatoriri, cultura, religie – libertatea de a trai precum dorim. Totul reglat prin legi”.
„Ce se intampla de ani de zile in Europa, in Germania? Se minte. Se tace. Un mainstream, un cartel al tacerii ii minte frumos pe oameni, de ani buni”. Aceasta „loja a minciunilor” consta in politicieni, jurnalisti, producatori radio si TV, sustinuti de „preotii elitelor gandirii”, si anume „o armata de sociologi, teologi, politologi si istorici potriviti si disponibili la orice apasare pe buton”, crede Bartels.
Dincolo de alinierea Bild la mainstream-ul din mass-media, Bartels reclama publicatiei sub Diekmann prea putinul „scandal”, slaba diseminare a unor resentimente. Aproape de putere si departe de cetateni il considera Bartels pe ex-redactorul-sef al BILD, ramas in etajul decizional la nivel de consortiu mediatic german. Cautand acceptul Puterii si al clicilor mondene, grija acestuia fata de „poporul cititor” s-ar fi diminuat.
Decizii gresite ii atribuie Bartels lui Diekmann in ceea ce priveste publicul-tinta. Incercand sa atraga tot ce e hipp, cool, ciudat sau la moda, „mic si galagios”, Bild ar fi incercat sa fie un ziar „pentru cititorii pe care nu-i are”. „Sunet fals, pentru publicul nepotrivit”, concluzioneaza autorul.
O parte a asertiunii am putea-o atribui si lui Bartels, care dincolo de stilul acuzator si revansard in care isi compune cartea, aluneca in disonante, neconformitati, un „flux al constiintei” si al vanitatii sale ranite. Sunt elemente care intuneca vederea si scrierea lucida a unui jurnalist.
1
7
