Proiectul de ordonanta de urgenta care sa permita esalonarea datoriilor pe care Televiziunea publica le are catre Uniunea Europeana de Radio si Televiziune (EBU) va fi aprobat saptamana viitoare, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu. Acesta a precizat ca va fi creat cadrul legal pentru ca Executivul sa poata interveni in sprijinul televiziunii publice. Suciu a mai spus ca plata datoriilor la EBU este urgenta, pentru ca altfel TVR va fi eliminata din sistemul european de televiziune. De asemenea, TVR va trebui ca in termen de 30 de zile sa prezinte un plan de actiune, "asa incat sa putem lega acest ajutor financiar si de elementele de reforma de care Televiziunea publica are nevoie".

"Dupa cum va amintiti, in momentul in care a aparut aceasta disputa legata de pierderea unor drepturi de televiziune din partea TVR, legate de diferite manifestari artistice sau sportive sau programe, Guvernul a constatat ca nu are cadrul legal pentru a interveni in sprijinul Televiziunii publice in perspectiva sustinerii obligatiilor constitutionale pe care TVR le are in spatiul public romanesc", a afirmat Suciu.

Acesta a precizat ca "nu vorbim de bani suplimentari alocati Televiziunii publice, vorbim de crearea cadrului legal pentru ca o parte din fondurile care ramaneau, de obicei, an de an, necheltuite, sa fie utilizate de data aceasta pentru plata acestor datorii".

La finalul lunii aprilie, EBU i-a retras Televiziunii Romane calitatea de membru, ca urmare a neplatii unor datorii in valoare totala de 16 milioane de franci elvetieni, motiv pentru care tara noastra a fost exclusa de la Eurovision.

TVR a precizat marti intr-un comunicat de presa ca proiectul de OUG care sa permita plata datoriilor nu presupune suplimentarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru SRTv.