Aplicatia Snapchat, care a castigat rapid in popularitate in tarile occidentale in ultima vreme, este folosita destul de intens si de adolescentii si tinerii romani, potrivit unui studiu prezentat, vineri, in cadrul evenimentului Webstock.

SnapchatFoto: Hotnews

Potrivit studiului realizat de compania iSense Solutions, aplicatia ce permite distribuirea de foto-video care dispar dupa 10 secunde este cunoscuta de doar 18% dintre participantii la studiu. Dar, in randul tinerilor de 18-24 de ani, 31% si-au facut un cont, iar dintre acestia 57% declara ca folosesc zilnic Snapchat. Gradul de utilizare este, potrivit studiului, si mai ridicat in randul adolescentilor de 14-17 ani, 52% dintre ei spunand ca au un cont, iar 65% dintre acestia declarand ca folosesc zilnic aplicatia.

  • Potrivit iSense Solutions, studiul a fost realizat pe un esantion de 1059 de respondenti, cu varste de 14+ ani care detin smartphone, esantionul fiind reprezentativ pentru mediul urban.

Studiul face o comparatie cu Facebook: spre deosebire de Snapchat, Facebook este utilizata de 95% de utilizatorii din grupa 18-24 de ani si de 92% de adolescentii de 14-17 ani, iar timpul petrecut "in retea" e mult mai mare: daca un utilizator Snapchat petrece aici 28 de minute/zi, pe Facebook media de utilizare este de 118 minute/zi, iar in cazul Instagram - de 43 de minute.

Totusi, arata autorii, 40% dintre persoanele care folosesc toate cele trei retele posteaza mai multe clipuri pe Snapchat.

Acelasi studiu arata ca, in mai putin de jumatate de an, procentul utilizatorilor in intervalul de varsta 18-24 de ani a crescut cu 24%.

De ce foloseste lumea Snapchat?

  • La nivel de esantion, 38% au spus ca motivul principal este de a comunica distractiv cu prietenii. Alte motive: pentru a distribui fotografii ce folosesc filtre specifice, pentru ca tot ce se publica e temporar si pentru ca pot publica mai multe momente din viata lor.