Difuzarea de catre site-ul de stiri ultraconservator american Breitbart a unei stiri false legate de noaptea de Revelion, in Dortmund, unde o biserica a fost incendiata de straini care strigau "Allah Akbar", a starnit o ampla polemica in Germania, scrie AFP.

"Ceea ce este periculos este ca aceste mesaje se raspandesc incredibil de repede si ca este foarte dificil sa le retragi", a declarat ministrul regional al Justitiei din Hesse (vest), Eva Kuhne-Hormann.

"Aceste false informatii se pot raspandi atat de mult incat nici nu mai sunt dezmintite", a adaugat ea, in timp ce mai multi ziaristi de prestigiu denuntau stirile false imprastiate de site-ul american.

Breitbart, apropiat de extrema dreapta si care l-a sustinut activ pe Donald Trump in perioada campaniei prezidentiale americane, a difuzat marti un articol care continea informatii false sau exagerate legate de sarbatoarea de anul din Dortmund.

Politia locala a fost nevoita sa publice un comunicat in care descrie faptele care s-au petrecut, in conditiile in care pe retelele sociale abundau comentariile injurioase si apelurile la uciderea musulmanilor.

"Noaptea de Anul nou in Dortmund s-a derulat mediu, mai degraba spre calm", spune politia care evoca o "adunare de 1.000 de persoane" in fata bisericii din centru si o "folosire nepotrivita a focurilor de artificii de Revelion".

Ori, site-ul Breitbart scria in titlu: "o multime de 1.000 de barbati a atacat politia, dand foc celei mai vechi biserici din Germania in noaptea de Revelion".

Site-ul a deturnat exagerat informatiile publicate in acea noapte de cotidianul regional Ruhr Nachrichten si a inventat anumite evenimente.

Potrivit ziarului german, pompierii au descris un inceput de incendiu nepericulos si care a fost rapid izolat in fata bisericii.

Ruhr Nachrichten asigura de asmenea ca a fost scandat de cateva ori "Allah Akbar" de un grup de sirieni care sarbatoreau incetarea focului in tara lor, in conditiile in care Breitbart descrie drapele ale al-Qaeda.

Potrivit presei germane, Breitbart intentioneaza sa se extinda in Germania si in Franta, unde au loc in acest an alegeri cruciale.