Ionela Nastase a plecat de la Romania TV, post la care a fost realizator timp de cinci ani, ea anuntand, marti, pe blog, ca va lucra in comunicare si PR, la propria sa firma, scrie News.ro.

Ionela NastaseFoto: ionelanastase.ro

"Scriu aceste randuri pentru ca le sunt, cumva, datoare acelor oameni care mi-au tinut companie, seara de seara, in fata televizorului si, de ceva vreme deja, ma intreaba de ce nu mai apar. La inceputul anului, am luat o pauza de reflectie. Dupa cinci ani la acest post, am simtit, mai mult decat oricand, ca e momentul pentru o reconfigurare de traseu pentru mine. Inchei, asadar, acest capitol din viata mea", scrie Ionela Nastase pe blogul sau.

Ea spune ca a devenit propriul sau sef intr-o firma de comunicare si PR, dar ca nu spune "adio" televiziunii.

"(...) cine stie?! Poate peste un timp ne revedem !", mai afirma Ionela Nastase.

Potrivit Paginademedia.ro, firma Ionelei Nastase se numeste Admirabil PR.

Ionela Nastase a lucrat la Jurnalul National, la Antena 1, Antena 3, Realitatea TV, iar din 2012 la Romania TV.