Compania americana Johnson & Johnson a anuntat joi ca isi suspenda publicitatea pe Youtube (parte a Google) din cauza ingrijorarii ca reclamele sale ar putea fi afisate pe clipuri transmiteau mesaje de ura, anunta Reuters.

Logo YoutubeFoto: Wikipedia

Ieri, alte doua companii - gigant din SUA, Verizon si AT&T, au facut anunturi similare, la fel ca si branduri britanice precum Marks and Spencer Group.

Google si Youtube au ajuns in ultimele zile in centrul unui scandal urias in Marea Britanie, companii mari, de la supermarketuri la banci si asociatii ale consumatorilor renuntand sa se mai promoveze pe site-ul YouTube pentru ca reclamele lor apareau impreuna cu filme care contineau mesaje homofobe si anti-semite.

Google s-a angajat marti sa isi supravegheze mai bine site-urile prin modificarea politicilor si angajarea de personal, dar anunturile marilor corporatii americane arata ca gestul Google nu a fost suficient.

Mai multe companii, inclusiv The Guardian sau agentia Havas, au luat masuri similare. La sfarsitul saptamanii trecute, lista a fost completata de Vodafone, gigantul media Sky si bancile HSBC, Lloyds si RBS.

In conditiile in care YouTube plateste autorilor clipurilor o parte din banii din publicitate, clientii se plang ca, astfel, bugetele lor ajunga sa finanteze inclusiv autorii continutului extremist. The Guardian citeaza experti care estimeaza ca acestia ar fi putut incasa, astfel, 250.000 de lire sterline de la YouTube.