Antena 1, amendata cu 50.000 de lei de CNA, dupa ce a difuzat un material despre un copil care ar fi inviat

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 23 ianuarie 2018, 19:17 Economie | Media & Publicitate


Televiziunea Antena 1 a fost amendata cu 50.000 de lei de Consiliul National al Audiovizualului (CNA), marti, pentru o editie a emisiunii "Acces Direct" difuzata pe 26 iulie care a continut un reportaj si o dezbatere in direct despre un "savant" care a teleportat si a inviat o fetita in varsta de doi ani, pentru ca a vrut sa o cucereasca pe mama acesteia, relateaza News.ro.

Timpul alocat subiectului a fost de 45 minute si 31 secunde, potrivit raportului de monitorizare.

Intre titlurile afisate pe ecran s-au numarat: "Dosarul fetita inviata! Dovezi de la inmormantare!", "Imediat: Mesaje de necrezut de la savanti", "Dosarul fetita inviata! Probe soc: inregistrari si mesaje"; "Discutii cu fetita dupa inmormantare!", "Dosarul fetita inviata! Rudele au probe!", "Savantii: Fata Denisiei Traieste"

Au aparut si subtitluri precum: Mama: "Am vazut-o fata in fata! M-am speriat", "Unchiul Vidu: `Eu am vorbit cu cea mica la telefon`" si "Fetita a dormit o noapte cu mama ei dupa inmormantare".

"Nu se poate ca in mijlocul zilei sa fie difuzata o asemenea mizerie la televizor! Trebuie sa luati masuri impotriva incercarii de indobitocire a populatiei", arata reclamatia emisiunii, potrivit raportului de monitorizare intocmit de CNA.

Norina Ionescu, reprezentanta televiziunii la CNA, a explicat ca aceasta editie a emisiunii a fost urmata de o a doua editie, in cea de-a doua zi, in care au fost prezentate rezultatele "anchetei" jurnalistice, potrivit carora a fost vorba despre o farsa.

"Au fost doua editii de Acces Direct, a doua a fost in urmatoarea zi. A fost o ancheta jurnalistica facuta de Mihaela Ionescu, reporter. Familia, dupa ce a apelat la organele legale cand a fost contactata de asa-zisii savanti, a apelat la Acces Direct. Emisiunea a prezentat cazul respectiv, imaginile difuzate au fost puse la dispozitie de catre mama fetitei. Fetita este decedata. In final, aceasta ancheta a scos la iveala faptul ca acei asa-zisi savanti, 3 la numar, era unul singur. El a intervenit in editia din 27 prin telefon, recunoscand toata aceasta farsa. Acces Direct si un post tv nu are nici rolul sa duca la bun sfarsit si sa faca o treaba pe care o au de facut niste alte organe ale statului. Mai departe cazul a fost preluat de politie", a spus Norina Ionescu.

"A fost prezentat pe post si rezultatul - ca a fost o farsa si un grup infractional a profitat de durerea unei familii si ce s-a intamplat acolo", a subliniat ea.

Intervenind, Florin Gabrea a spus ca postul de televiziune ar fi trebuit sa aiba un "discernamant minim".

"Cum a putut un om in secolul XXI sa accepte asa ceva, ca exista o persoana care dupa ce a murit sa invie si sa vorbeasca la telefon? Mi se pare grosolan sa marsati la asa ceva", a spus el.

Dorina Rusu a spus ca acest caz seamana cu un roman sud-american si ca nu a mai intalnit ceva asemanator.

"Este ceva extraordinar. Nu am vazut niciodata. Daca reiese in cea de-a doua emisiune ca este o farsa, de ce cei de la Acces Direct nu au prezentat rezultatele pe care le-au prezentat in cea de-a doua emisiune? Ati preferat sa stati 45 de minute in care s-a discutat despre fetita care a murit si a inviat, despre mama care a dormit langa ea, despre unchiul care a vorbit la telefon cu fetita, despre faptul ca savantul o iubeste pe mama fetei (...) Mai era din cand in cand cate o interventie a moderatoarei in care spunea ca se poate sa fie o inscenare, dar nu e sigur. Am citit cu atentie materialul si am vazut ca pana la sfarsitul acestei emisiuni nu reiesea foarte clar ca ar fi o farsa, ba chiar intreaga emisiune s-au prezentat de mai multe ori inregistrari din convorbirea pe care unchiul a avut-o cu fetita de doi ani. S-a vorbit ca au teleportat-o, ca au scos-o din mormant. In sfarsit, niste chestiuni absolut incredibile si cei din studio vorbeau despre asta, dar nu cu foarte mare indoiala", a spus Dorina Rusu.

"Niste jurnalisti seriosi ar fi putut spune din prima emisiune si eventual sa prezinte o mica poveste cu savantii falsi care au pacalit niste oameni. Acesta era un subiect, poate, dar nu asa, ca si cum ar fi fost real", a spus ea.

Norina Ionescu a mai spus ca nu s-a stiut de la inceput ca era vorba despre o farsa.

"Familia a apelat la aceasta emisiune care din pacate este pusa sub deviza machiavelica a goanei dupa audienta si orice as spune eu despre orice ancheta jurnalistica, despre orice demers al unor oameni care vin si apeleaza la aceasta emisiune pentru ca cu organele legale nu au avut sorti de izbanda este degeaba. Eu vin sa pledez aici pentru nimic, in sensul in care discursul este asa", a adaugat reprezentanta postului TV.

"Cand familia iti vine cu fetita inviata, nu iti pui un semn de intrebare?", a intervenit Monica Gubernat.

Luand cuvantul, Radu Herjeu a spus ca subiectul ar fi putut fi tratat doar din perspectiva sarlataniei.

"Am senzatia ca astfel de emisiuni ne trateaza pe toti ca pe niste salbatici care acum am iesit din grota. Daca aceasta emisiune ar fi inceput asa: "Stimati telespectatori, un grup de sarlatani ordinari si-au batut joc de o familie pretinzand ca au vorbit cu fetita moarta a acestora", va credeam. Daca ar fi fost o stire in care postul nostru, in urma sesizarii unei familii, a facut o sesizare la organele de ancheta pentru a-i inchide pe acesti nenorociti ordinari care si-au batut joc de sentimentele unei familii, va credeam", a spus Herjeu.

"Nu este vorba despre a doua aparitie a lui Iisus pe Pamant, care trebuia tratata in direct, e vorba despre un lucru pe care orice om de bun simt l-ar fi considerat o prostie. Cum sa abordezi asa ceva? E o prostie. Singurul lucru care ar putea fi abordat era sarlatania si modul in care acei nenorociti ar putea sa mai faca si alte victime. Nu reiese acest lucru. Aici se discuta 45 de minute ca si cand ar fi un subiect de discutat - invierea fetitei. Prima emisiune este de promovare a acestei farse. Ancheta jurnalistica se face inainte, nu dupa", a continuat el, precizand ca este "halucinant" ce se discuta in emisiune.

"Prima emisiune este facuta cu titluri bombastice. E OTV clasic, despre inviere, nu e nici cel mai mic accent de dubiu sau de devoalare a unei sarlatanii, nicaieri in emisiune", a mai spus Radu Herjeu.

La randul lui, Radu Cristea, care conduce sedinta de marti, a spus ca daca ar fi existat doar cea de-a doua emisiune, Antena 1 s-ar fi incadrat in sfera rezonabilului.

"Daca ar fi existat doar cea de-a doua emisiune, ne-am fi incadrat mai mult sau mai putin in sfera rezonabilului. Din nefericire, a fost si prima emisiune", a spus el.

Amenda a fost porpusa de Radu Herjeu, in baza articolului 39, alineatul 1 din Legea audiovizualului, potrivit caruia este interzisa difuzarea, in cadrul serviciilor de programe de televiziune si de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizica, mentala sau morala a minorilor, in special programele care contin pornografie sau violenta nejustificata.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2241 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Speculeaza mentalitatea votantilor P$D (Marţi, 23 ianuarie 2018, 19:24)

    un domn [utilizator]

    Aparati va familiile de humanoizii angajati de Varan sa manipuleze https://petitieonline.net/petitie/02529049/semnaturi/pg9
  • +2 (4 voturi)    
    ! (Marţi, 23 ianuarie 2018, 19:30)

    tudorr [utilizator]

    Astea ar fi cam cele mai "adevarate" stiri... in rest sunt si mai gogonate dar amenzi ioc ca deh cna e ales tot de domnitorul dracnea & Co si joaca doar la Sfichiuirea lui de bici!
  • +5 (5 voturi)    
    Soc si groaza Bucuriei ! (Marţi, 23 ianuarie 2018, 19:35)

    si_mort_va_vad [utilizator]

    Fetita a inviat si a nascut un pui de gaina sanatos clinic!

    Era blonda si cotcodacea : Am visat ca sunt primarul Bucurestiului !

    A aparut Tata Lu' iei :

    Da' de unde avea gaina aia luminitza la prompter ?....

    Cate picioare avea fetitza copilei inviate?...

    1 = 1 cat mai face in zilili astea ?....

    Eu de ce nu i-am slabit intai pe publiku' meu ?...

    Draqnea unde este?....

    Eu cine eram?....

    GHICI CINE ESTE !!!
  • +2 (4 voturi)    
    Halucinant e putin spus (Marţi, 23 ianuarie 2018, 19:46)

    Geo.B [utilizator]

    Am citit cu gura cascata articolul, cu senzatia ca nu am inteles bine ...
    In ce hal au ajuns romanii, incat li se prezinta astfel de emisiuni?
    • +2 (4 voturi)    
      BOR? (Marţi, 23 ianuarie 2018, 22:29)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui Geo.B

      Sunt clasicii visatori care cred in omuleti din nori. Normal ca a inviat copilul...
  • +2 (4 voturi)    
    Doar 50.000? (Marţi, 23 ianuarie 2018, 20:06)

    gigifisiune [utilizator]

    Adica, doar 10.000 de euro pentru o asemena aberatie care a dat sperante nu stiu cator "saraci cu duhul"?

    Astia omoara suflete.
    • -1 (1 vot)    
      Madam Florea Consuela (Miercuri, 24 ianuarie 2018, 8:50)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui gigifisiune

      Ar trebui sa propuna si puscaria pentru derapajele Latrinelor insa nu o va face
  • +1 (3 voturi)    
    hantena 1 a inviat (Marţi, 23 ianuarie 2018, 20:15)

    rov [utilizator]

    si mentine in viata toate scursurile ce au napadit neamul nostru...
  • -1 (1 vot)    
    Mdeah, nush ce sa zic (Marţi, 23 ianuarie 2018, 20:47)

    Pooky [utilizator]

    Io zic sa facem o comisie de ancheta parlamentara. Mnezo stie la ce rezultate putem ajunge!
  • -1 (1 vot)    
    Lasati-ma sa ghicesc (Marţi, 23 ianuarie 2018, 20:52)

    cenzuratul [utilizator]

    Pe copil il chema Isus.
  • +2 (2 voturi)    
    Sarbatoare (Marţi, 23 ianuarie 2018, 23:00)

    jas [utilizator]

    Pastele ortodox si Pastele catolic au picat in aceeasi data, anul trecut, asa ca unii - cretini - au bagat Pastele antenist, in plina vara. Fara discernamant. Pentru telespectatori fara discernamant. Indobitocire curata!! Daca mai era nevoie la Antena sau la televizor in general sau in societate per total.

    Motivul amenzii? Emisiunea "poate afecta grav dezvoltarea fizica, mentala sau morala a minorilor". Pesemne ca alta prevedere mai potrivita nu exista.

    Din articol nu inteleg cine e Dorina Rusu, nici ce intelege dansa prin 'roman sud-american'. E la fel de prost orice roman sud-american ca telenovelele dambovitene? Ma apuc de citit, ca m-an distrat!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by