Ce bani a avut la dispoziție TVR
Pentru 2017, TVR raportează venituri totale de 1,02 miliarde lei, din care cei mai multi bani - 946,2 de milioane - au fost alocați de la bugetul de stat. În scurta perioadă de la începutul anului trecut, când exista încă taxa TV, televiziunea a reușit să strângă din această sursă 36,9 milioane (3.63% din total). Din publicitate a atras 18,1 milioane de lei (1,78% din total), în creștere cu aproape 12% comparativ cu anul precedent.
Pe ce s-au dus banii
Cheltuielile totale s-au ridicat la 383,9 milioane de lei, profitul contabil ridicându-se la 583,6 milioane lei. Din totalul cheltuielilor, o foarte mare parte - 169,4 milioane de lei - au fost cheltuieli cu personalul.
- Cheltuielile cu prestații externe (pentru SNR, pentru licente interne și externe, pentru satelit etc) s-au ridicat la 154,2 milioane de lei. Aici intră și banii acordați colaboratorilor - 5,5 milioane de lei
La 31.12.2017, TVR figura cu datorii de 87,1 milioane de lei, din care datoriile comerciale ("plăți ce vor fi efectuate la scadență") se ridicau la 72,1 milioane de lei.
În raport, TVR declară că este "cea mai mare organizație media din România, cu aproximativ 2.400 de angajați și un buget de venituri și cheltuieli de 1.023.261.060 de lei". Se vede acest lucru în audiențe?
- Potrivit raportului, TVR 1 și-a "păstrat locul din 2016", anume poziția a 8-a în clasamentul televiziunilor, cu o cotă de piață de 2,4%. Aceasta cotă este în scădere cu 4% față de anul precedent. TVR 2 a ocupat, în 2017, poziția a 15-a în clasamentul televiziunilor, dupa audiențele zilnice la nivel național, cu o cotă de piață de 1,4% (cotă în creștere cu 55,6%, după cum precizează raportul).
- De ce a scăzut audiența TVR 1? În mare parte din cauza "repoziționării din canal generalist în canal preponderent de actualități (știri, talk-show, evenimente)".
Cu emisiuni de secol XIX ( 19 pentru duamna Dancila ).