Veniturile nete ale Pro TV, cea mai mare companie media din România, au atins în cel de-al treilea trimestru al anului în curs 41,1 milioane de dolari, cu 1,6% mai mult decât în același interval al anului trecut. În iulie-septembrie, profitul operational inainte de depreciere si amortizare (OIBDA) a crescut cu 2,3%, până la 15,6 milioane de dolari, potrivit rezultatelor financiare anunțate joi de compania-mama, Central European Media Enterprises (CME). Operațiunile din România raportează cea mai lentă creștere în ultimele trei luni, comparativ cu celelalte țări unde este prezentă compania.

Logo CMEFoto: Hotnews

La nivel de grup, CME a atras venituri nete de 123,5 milioane de dolari, cu 3,4% mai mult decât în al treilea trimestru din 2017. Rezultatul total OIBDA pentru piețele unde operează CME (România, Cehia, Slovacia și Bulgaria) a fost de 33,59 milioane de dolari, în creștere cu 33,6%.

La nivelul tuturor operațiunilor, în primele nouă luni ale anului grupul anunță o creștere de 12% atât pentru veniturile din publicitate TV, cît și din tarife aplicate cabliștilor care retransmit programele sale.

CME a încheiat, în iulie, vânzarea operațiunilor din Croația, dar așteaptă încă o decizie autorităților de reglementare din Slovenia pentru a finaliza vânzarea operațiunilor din această țară.

  • În declarațiile incluse în comunicatul referitor la rezultate, Christoph Mainusch, co-CEO al CME, susține că "OIBDA aproape s-a dublat în Slovacia și Bulgaria, în acest trimestru. Consumul TV se menține foarte puternic în regiune și rolul televiziunii este, aici, unic în atragerea unor largi audiențe".