Două dintre statuile oferite de site-ul Pressone.ro altor instituții media, în cadrul campaniei "Trăiască capra vecinului", au fost vandalizate, cineva pictând pe ele cruci și mesajul "Doamne ajută". Prima țintă a fost, luni, statuia-capra primită de site-ul de umor Times New Roman, aceasta fiind, deja, "reabilitată" estetic în stilul TNR, redacția - care abordează și editorial subiectul - atribuind fapta unui "binevoitor". A doua a fost, marți, cea primită de postul de radio Europa FM.

Capra TNR, reparataFoto: Captura Facebook
  • UPDATE Potrivit reprezentanților Recorder, și statuia lor are desenată o cruce pe piept, fără alte stricăciuni.

PressOne a lansat, recent, o "campanie împotriva invidiei", intitulată Trăiască Capra Vecinului!, campanie în care a ridicat statui mai multor instituții de presă, în semn de respect față de munca jurnalistică a acestora. Este vorba despre Europa FM, Times New Roman, HotNews.ro, Recorder și Pro TV.

  • La scurtă vreme după lansarea campaniei, glume de pe internet, cum că aceste statui ar semnăna cu Baphomet și ar fi simboluri sataniste, au fost luate în serios de mai multe site-uri conspiraționiste și chiar de fețe bisericești. Situația a fost descrisă de PressOne aici, site-ul citându-l pe purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, potrivit căruia niciuna dintre statui nu poate fi considerată idol satanist.

Dar, luni, Times New Roman a anunțat că "niște români neaoși au vandalizat capra din fața redacției TNR", pe care au pictat-o cu mai multe cruci și mesajul "Doamne ajută" și căreia i-au rupt coarnele.

Nu a trecut însă mult până când statuia a fost "reabilitată" parțial, în timp ce redacția a început să pună cap la cap ipotezele propriei investigații pe această temă:

Marți, a venit rândul Europa FM să anunțe un incident similar:

Capra Recorder de la Palatul Universul, marcată cu o cruce (foto: Recorder):