Franţa are, în mod clar, probleme cu presa. Într-un climat de profundă neîncredere faţă de media, în situaţia în care se înmulţesc actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi organelor de presă, "L’Humanité" este ameninţat cu dispariţia. Miercuri, 30 ianuarie, cotidianul urmează să intre în procedură de reorganizare judiciară. Un ultim răgaz. Dar pentru cât timp?, se întreabă Le Monde, citat de Rador.
Cu mai puţin de 33.000 de exemplare vândute pe zi, fostul organ de presă al Partidului Comunist este cu masca de oxigen de câţiva ani. Noul apel la generozitatea cititorilor lansat de conducerea ziarului fondat în 1904 de Jean Jaurès va permite eventual câştigarea câtorva luni în plus, dar vedem cu greu cum va putea "L’Humanité" să supravieţuiască în forma actuală.
Să se informeze despre un adevăr care îi deranjează
Dificultăţile prin care trece cotidianul apar, paradoxal, în momentul în care ţara cunoaşte cea mai rea criză socială din 1995. Dar de atunci, exprimarea contestării s-a schimbat profund. Cea care apăra "L’Humanité", susţinută de CGT şi de Partidul comunist, a obosit, lăsând loc unui radicalism proteiform care nu are în comun decât uniforma "vestei galbene".
Că un cotidian este ameninţat cu dispariţia este o veste proastă pentru pluralitatea media şi pentru libertatea de expresie. "L’Humanité" participă la această diversitate indispensabilă dezbaterii, să nu se supere cei care consideră că toate ziarele prelucrează informaţia în acelaşi fel şi vehiculează o "gândire unică". Fiecare, cu propria identitate, are o utilitate socială demonstrată zilnic de înmulţirea ştirilor false pe reţelele de socializare.
Din ce în ce mai mulţi oameni preferă să aibă încredere în minciuni sfruntate sau fapte falsificate care sunt în coerenţă cu propriile lor opinii mai curând decât să se informeze despre un adevăr care îi deranjează. E suficient să arunci publicului câteva nume, să deformezi spuse sau să le interpretezi pentru ca să se reverse torente de noroi fără ca vreo opinie contrară să se poată exprima. În acest context, oricare ar fi criticile pe care le putem face la adresa presei scrise, aceasta joacă un rol indispensabil în dezbaterea democratică.
Presa scrisă a pierdut un sfert din efective
Criza din domeniu nu este nouă. De la Eliberare, numărul titlurilor s-a redus la o treime şi tirajul global a scăzut cu 75%. Motivele declinului sunt cunoscute: pierderea de credibilitate în faţa opiniei publice, modificarea obiceiurilor de lectură, bulversarea modelului economic cu apariţia Internetului şi, în sfârşit, uzura morală programată a sistemului francez de tiparire şi distribuţie. Din 2009, presa scrisă a pierdut o treime din efectivele sale.
În ultimele luni, criticile privind lipsa sa de obiectivitate şi de independenţă devin din ce în ce mai violente. Din octombrie 2018, Jean-Luc Mélenchon a dat tonul, făcând apel la simpatizanţii La France insoumise să-i denigreze pe "tâmpiţii" şi "mincinoşii" de jurnalişti. "Distrugeţi-i peste tot pe unde puteţi!", perorase el.
O dată cu criza "vestelor galbene", a fost depăşit un nou prag al acestei uri împotriva profesiei. Manifestanţii au blocat difuzarea ziarelor "Ouest-France" sau "La Voix du Nord" pentru că nu le plăcea un editorial. Au fost insultaţi reporteri şi uneori au fost molestaţi la manifestaţii. În sfârşit, sediile postului de radio "France Bleu Isère" au fost incendiate, vizibil intenţionat. Dacă presa este bolnavă, asta se întâmplă şi pentru că democraţia este bolnavă.
7
0
