Președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Gigel Știrbu, a cerut Curții de Conturi să efectueze un control la Televiziunea publică, pentru a verifica "oportunitatea și legalitatea utilizării fondurilor publice" pentru contracte cu persoane din afara TVR. Cererea, consultată de HotNews.ro, vine în urma informațiilor apărute la finele anului trecut, potrivit cărora invitații și colaboratorii emisiunii realizate de Ionuț Cristache, "România 9", ar fi obținut de la TVR venituri de mii de euro, mulți bani fiind cheltuiți și pentru organizarea festivalului Cerbul de Aur.

Cladirea TVRFoto: TVR

Gigel Știrbu a precizat, marți, pentru HotNews.ro că sesizarea Curții de Conturi a fost făcută ieri și că, cel mai probabil săptămâna aceasta, va fi înființată și o comisie parlamentară de anchetă a felului cum sunt cheltuiți banii TVR.

În scrisoarea adresată Curții de Conturi, Gigel Știrbu arată, între altele:

  • "Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă a solicitat conducerii Societății Române de Televiziune date și informații despre contractele de colaborare sau drepturi de autor încheiate și plătite în anul 2018 de societate cu terțe persoane pentru activități în cadrul producțiilor proprii, însă datele nu au fost transmise fiind invocate clauze de confidențialitate.
  • Solicitarea a fost urmarea sesizării noastre prin scrisoare înregistrată la Camera Deputaților, Comisia pentru cultură, arte, și mijloace de informare în masă, de către mai mulți membri ai Consiliului de Administrație al SRTv care ne-au informat că în cursul anului 2018 conducerea executivă a Societății Române de Televiziune a procedat la încheierea unor contracte cu terțe persoane fizice pentru prestații în cadrul producțiilor proprii SRTv în schimbul cărora terții au primit remunerații (derivate din contracte de colaborare/drepturi de autor) în cuantum de mii sau zeci de mii de euro. Aceste cheltuieli au fost angajate fără acordul Consiliului de Administrație, conform celor sesizate prin scrisoare.
  • Considerând că au fost încălcate dispoziții legale privind angajarea cheltuielilor din fonduri publice și văzând dispozițiile art.1 alin.(1) și alin.(2) și ale art.22 lit.e) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi vă solicităm efectuarea unui audit public extern cu tema „verificarea oportunității și legalității utilizării fondurilor publice pentru încheierea de contracte de colaborare/drepturi de autor cu terțe persoane pentru prestații în cadrul producțiilor proprii la Societatea Română de Televiziune, în anul 2018".