Publicitatea online din România a crescut cu 22% în 2018, până la 270 mil. lei

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 17 iulie 2019, 16:27 Economie | Media & Publicitate


Publicitate online
Foto: pxhere.com
Anul 2018 a fost unul dintre cei mai buni ani ai publicității online din România, înregistrând o creștere de 22% față de anul anterior și o valoare de 271,8 mil lei, depășind, pentru prima dată suma de 50 milioane de euro, potrivit studiului ROADS realizat de IAB România. Cifrele sunt mari, dar dacă îi întrebi pe editorii locali de presă online, cei mai mulți vor spune că la ei nu ajunge mai nimic.

Semestrul al doilea al anului 2018 este cel mai bun semestru, ca valoare, din ultimii 10 ani, înregistrând cea mai mare valoare de până acum (peste 155 mil. lei) și o creștere solidă de 33% față de semestrul anterior (H1-18) și 19% față de aceeași perioadă din 2017 (H2-17), potrivit Romanian Online Advertising Study, realizat de Interactive Advertising Bureau România.

Noiembrie și decembrie au fost cele mai bune luni, înregistrând pentru prima dată bugete peste pragul de 30 milioane lei.

În semestrul al doilea, Mobile raportează rate de creștere semestriale mai mari decât Desktop și reprezintă 55% din totalul bugetelor investite. Per ansamblul anului 2018, Mobile înregistrează o creștere de 35% (față de 2017) și depășește Desktop. Această tendința este înregistrată și la nivel European.

Per total, publicitatea în regim Programmatic reprezintă 21% din volumul total al pieței. Industriile cele mai bine reprezentate la nivel de bugete rămân Telecom, Finanțe și Cosmetice - atât la nivel anual cât și semestrial.

Valoarea totală raportată în studiul ROADS este calculată pe baza cifrelor facturate de către participanți - atât site-uri și publisheri locali cât și agenții media (raportând ceea ce facturează atât în rețele internaționale cât și în alte site-uri locale decât cele care participa independent).








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














1643 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version