Giganții media CBS și Viacom sunt pe cale să fuzioneze într-o companie ce va include Paramount Pictures și posturile MTV și Comedy Central

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 15 august 2019, 12:08 Economie | Media & Publicitate


CBS
Foto: Facebook
CBS şi Viacom sunt pe cale să formeze o singură companie cu venituri de 28 miliarde de dolari care va cuprinde MTV, Comedy Central şi Paramount Pictures, informează BBC, citat de Mediafax.

Firma rezultată în urma fuziunii se va numi ViacomCBS şi va fi controlată de National Amusements, compania deținută de miliardarul Sumner Redstone și fiica sa, Shari.

Directorul executiv al Viacom, Bob Bakish, va fi președintele și directorul executiv al noii companii. Joe Ianniello, director executiv interimar al CBS, va fi numit președinte și șef al CBS.

Reprezentanţii companiilor au spus că se așteaptă la economii de aproximativ 500 de milioane de dolari din partea noii firme care va cuprinde un studio de film, mai multe canale de cablu și unele dintre cele mai vizionate emisiuni TV americane, printre care “60 de minute” și “The Big Bang Theory”.

Fuziunea celor doi giganţi ai divertismentului reprezintă un mega-deal şi a avut loc ca măsură de adaptare la cerinţele consumatorilor aflate în continuă schimbare.

Firmele s-au mai aflat sub aceeaşi conducere până când au fost scindate în 2006. Au fost cel puțin trei încercări de a reuni companiile, dar toate au eșuat din cauza confruntărilor dintre directori și investitori. Aceştia nu s-au înţeles în privinţa acordării celor mai bune posturi şi nici în ceea ce priveşte evaluarea afacerii.

Mișcarea vine pe fondul unei pieţe din ce în ce mai competitive, dominată de Netflix, Disney-Fox și alți rivali.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














1369 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version