Pagina de media: Realitatea TV a pierdut în instanță contestațiile, după ce i-a fost declarat falimentul. La sfârșitul lunii, postului îi expiră și licența
Paginademedia.ro relatează că televiziunea a pierdut două acțiuni la Înalta Curte de Casație și Justiție, căi prin care a încercat să scape de faliment. Concret, pe 1 aprilie 2019, Curtea de Apel a decis să respingă planul de reorganizare al Realitatea Media, societate aflată de opt ani în insolvență, și să oblige judecătorul sindic să-i declare falimentul.
Ulterior, însă, compania a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție două acțiuni în încercarea de a scăpa de faliment. Mai exact, a depus o cerere de revizuire a deciziei Curții de Apel (care trimitea compania în faliment), cerere respinsă de instanța supremă pe 17 septembrie. Apoi, Tribunalul București a sesizat Înalta Curte, acuzând un conflict de competență între Curtea de Apel și Tribunalul București. Și aceasta fără succes: marți, 8 octombrie, Înalta Curte a respins și această cerere.
Realitatea Media este de altfel într-o situație sensibilă și în legătură cu licența audiovizuală, mai notează Paginademedia.ro. Licența postului expiră chiar la finalul acestei luni, pe 30 octombrie, iar televiziunea riscă să rămână fără licență, întrucât nu are toate documentele necesare pentru ca CNA să-i aprobe prelungirea cu încă nouă ani. Conform Paginademedia.ro, dosarul pentru prelungirea licenței ar trebui să conțină inclusiv un certificat de atestare fiscală că nu există datorii la stat sau, în caz de insolvență, un plan de reorganizare aprobat de instanță.

ANALIZĂ Cât plătește Primăria Sectorului 2 pentru curățenia stradală și ridicarea gunoiului și de ce este mizerie pe străzi / Mesajul primarului pentru oamenii care aruncă gunoiul pe stradă: Îi vom amenda
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Inca un exemplu de stupiditate manageriala, combinata cu lacomie de pradator, calea sigura spre neant!