Consiliul Român de Publicitate, organizație ce promovează autoreglementarea și etica în publicitate, a anunțat oficial, joi, o "marcă etică", proiect menit să "ofere o garanție a onestității și transparenței în comunicarea comercială.

Sigla RACFoto: RAC.ro

"Marca Etică RAC" (Romanian Advertising Council) urmează să intre în vigoare anul viitor și va fi accesibilă pentru orice brand ce activează în România. Este vorba despre o "viză care, odată folosită într-o comunicare comercială audiovizuală, atestă faptul că brandul realizează o comunicare etică din punctul de vedere al Codului de practică în comunicarea comercială RAC și respectă legislația CNA în vigoare", după cum arată organizația într-un comunicat de presă.

Cum funcționează marca:

  • "Orice brand care activează în România va putea face, începând din 2020, o solicitare către RAC pentru a primi dreptul de a folosi Marca Etică. Solicitarea va fi analizată de Comitetul Etic, care va evalua întreaga comunicare a brandului din decursul ultimului an, atât în mediul online, cât și offline. Procesul durează aproximativ o lună, iar dacă se constată că nu au existat încălcări ale Codului RAC, în anul anterior obținerii mărcii, brandul primește dreptul de a utiliza logo-ul Mărcii Etice. Utilizarea Mărcii Etice are valabilitate de un an. Marca Etică va fi retrasă imediat în cazul încălcării prevederilor Codului de practică în comunicarea comercială (Codul RAC), adoptat de Consiliul Român pentru Publicitate, măsura fiind însoțită de un anunț public. Criteriile pe baza cărora este acordată Marca Etică vor fi publicate pe site-ul www.RAC.ro. Analiza pentru acordarea Mărcii Etice presupune și condiția ca brandul care solicită Marca să nu fi avut mai mult de două încălcări ale Codului sau ale legislației în domeniu, fiind monitorizate totodată modul și rapiditatea cu care a fost corectată comunicarea."

Rațiunea mărcii, conform lui Laurențiu Gheorghiu, inițiatorul proiectului:

  • "De-a lungul celor 20 de ani, am fost foarte activi în peisajul comunicării comerciale și am reușit, prin autoreglementare, să încurajăm membrii RAC să comunice mai transparent, atât în beneficiul industriei de publicitate, cât și al consumatorilor. Anul acesta, facem un alt pas important în evoluția activității noastre. Au fost cazuri în care consumatorii au pus la îndoială veridicitatea unor campanii sau mesaje de promovare – uneori, în mod fondat. De aceea, ne-am propus ca, de acum înainte, să le arătăm că există un organism care veghează asupra onestității în publicitate. Totodată, aceasta va constitui un sprijin pentru brandurile care aleg să respecte normele autoreglementării, o cale de recunoaștere a meritelor unei comunicări etice și un instrument de creștere a încrederii publicului".