Grupul de investiții PPF, deținut de cel mai bogat om de afaceri ceh, Petr Kellner, este pe cale să încheie negocierile pentru cumpărarea pachetului majoritar în Central European Media Enterprises - CME, compania-mamă a Pro TV - de la conglomeratul american AT&T, potrivit Reuters, care citează publicații din Cehia și Bulgaria.

Logo CMEFoto: Hotnews
  • Plus: Ce spune CME despre rezultatele din România și cât a câștigat Pro TV din publicitate și tarife aplicate cabliștilor, în trimestrul al treilea

AT&T controlează pachetul majoritar în CME (75%), companie moștenită în urma fuziunii dintre conglomeratul american și Time Warner. CME, activă pe piețele din România, Cehia, Slovacia, Slovenia și Bulgaria, are o capitalizare de piață de 1,13 miliarde de dolari, potrivit datelor Refinitiv, citate de Reuters.

Agenția de presă citează publicațiile cehe Hospodarske Noviny și Aktualne.cz, acestea scriind, pe surse, că rezultatele negocierilor purtate "personal" de către Kellner s-ar putea încheia "în câteva zile".

Reuters citează și publicația financiară bulgară Capital, care, invocînd trei surse, scrie că negocierile dintre PPF și CME sunt în fază finală. Agenția de presă precizează că părțile nu au comentat informația.

CME a anunțat în primăvară că urma să facă o analiză strategică în care era inclusă și opțiunea vânzării sale. Presa cehă, în ultima jumătate de an, despre negocieri cu mai multe entități. Ultima dată, în septembrie, arăta că PPF rămăsese singura entitate rămasă în cursă, putând plăti două miliarde de dolari pentru CME.

România: Cât a câștigat Pro TV din publicitate și din tarife aplicate cabliștilor / Efectele OUG 114

Informațiile apar după ce grupul CME și-a prezentat, joi, rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea, rezultate bune care au dus, pentru a treia oară anul acesta, la îmbunătățirea estimărior de profit. În România, însă, rezultatele au fost sub nivelul altor piețe.

CME lasă de înțeles, în documentele depuse la Securities and Exchange Commission, că efectele negative ale OUG 114 au continuat să se facă simțite până în trimestrul al treilea, deși s-a simțit un reviriment după perioada-critică de la începutul anului.

În acele documente, CME arată că:

  • "Piața de publicitate TV în România a scăzut cu 1%, raportat la aceeași rată de schimb, în primele nouă luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2018"
  • "Veniturile noastre din publicitate (care au scăzut în valoare reală - n.red.) au crescut în trimestrul al treilea, raportate la aceeași rată de schimb, mulțumită unei creșteri semnificative a prețurilor noastre medii, care au fost compensate de vânzarea mai puține GRP (gross rating points - n.red.) dintr-un inventar mai redus disponibil pentru vânzare. În primele nouă luni din 2019, veniturile noastre de publicitate au rămas în linii mari constante, pe măsură ce o creștere a prețurilor medii a fost compensată de reducerea cheltuielilor clienților de publicitate, în principal în primul trimestru din 2019, sub impactul direct al taxelor nou introduse impuse la începutul anului în anumite sectoare ale economiei, inclusiv telecomunicațiile și băncile"
  • "Anticipăm ca, prin cheltuielile suplimentare de publicitate în al patrulea trimestru, din partea acestor clienți, să rezulte o creștere pe întreg anul atât pentru piața de publicitate TV, cât și pentru veniturile noastre de publicitate"

Ideea unui proces prelungit de normalizare a pieței, post-OUG 114, proces ce urmează să se încheie cu o revenire deplină spre finele anului apare și în teleconferința avută de conducerea CME cu investitorii după anunțarea rezultatelor, publicată de Seeking Alpha.

În rezultatele detaliate, CME anunță că în T3 2019 a înregistrat venituri nete din publicitate TV de 27,3 milioane de dolari, față de 28,4 milioane în iulie-septembrie 2018. Veniturile din tarife aplicate cabliștilor s-au ridicat la 11,18 milioane de dolari (11,4 milioane în T3 2018).