Libertatea a publicat date dintr-un raport al Corpului de Control al Guvernului, referitor la perioada 2012-2017, și potrivit cărora prețuri de achiziții ale echipamentelor au fost majorate și cu 2.485%.
"Se spune că au fost prețuri umflate, că acolo este o ilegalitate. Am făcut plângere penală împotriva jurnaliștilor care au semnat articolul și a conducerii redacției. În 2012 a avut loc licitația, o licitație proiectare și execuție, care are beneficii și anumite vicii. În acest contract puteau să apară vicii, nu se descria fiecare obiect în parte și nu se detalia manopera. (...) De ce costă atât? Nu este un closet, este o toaletă de spital. Am cerut o expertiză și am reluat aceste contracte pe alte baze. În baza expertizei am luat o măsura ca pe fiecare factură să fie detaliate obiectele și manopera. Dacă s-a făcut ceva, nu s-a făcut în mandatul meu. Poate s-a făcut în alți ani, în alte timpuri”, a spus Firea la dcnews.ro.
Ea a precizat că asocierea de constructori au dat în judecată Primăria, dar aceasta din urmă a câștigat.
"Am plătit corect sau legal prețurile corecte”, a mai spus ea.
E doar o radacina noduroasa pe care poti olri s-o ignore, ori s-o tai, ori sa te pishi pe ea. E moka shi nu necesita buda de spital.
PS: cu cat vand amicii mafioti buda de spital?
Normal, in Romania nu poti sa le ai pe ambele in acelasi timp. Stie ea Sarmulita ce vorbeste.
deci a furat astia 3 ani, acum vrea sa se laude cu realizarile ALTORA (pentru ca ea nu are realizari), si cand oamenii ii atrag atentia ii da in judecata!
mai ma tzatza ordinara, ce-ar fi sa te dam si noi in judecata japito?!
si indrazniti jegurilor sa confiscati banii donati de NOI !!! pentru spitalul ala sa vedeti voi procese, hotilor!
doar ca receptia lucrarii a facut-o madam firea. si daca erau probleme cu lucrarea, ea trebuia sa nu vireze banii si sa anunte autoritatile si acum era acoperita. ea nu a facut nimic de genul asta, ori a semnat ca primarul, ori si-a luat partea ei.
asa ca jurnalistii de la libertatea n-au de ce sa se teama, vorba este ca nu este prost cine cere, ci cine da. cum firea este cea care a dat banii, oricine o poate acuza de neregulile evidente din acel contract al statului.