Piața de media din România a crescut cu 7% în 2019 și se va majora cu 5,5% în 2020, potrivit datelor actualizate ale raportului Media Fact Book, date luni publicității de agenția Initiative. Piața va depăși, astfel, anul acesta pragul de 500 de milioane de euro, crescând de la 487 milioane de euro la 514 milioane, arată studiul citat.

Media Fact Book - 2020Foto: Initiative

Alexandra Olteanu, Managing Director Initiative:

  • "Ne așteptăm ca, la finalul anului 2020, piața de media să depășească pragul de 500 milioane de euro, pentru prima dată post-2008, când a fost înregistrată o valoare istorică. Cheltuielile urmează evoluția consumului de media în tranziția sa pe termen lung către un peisaj digital-centric, on-demand, iar rata de creștere se temperează pe măsură ce economia României încetinește ritmul, cheltuielile de media fiind reajustate în consecință".

Ce spune Media Fact Book în versiune actualizată:

  • În 2019, investițiile în publicitatea TV au cunoscut o evoluție pozitivă, ajungând la 5% comparativ cu 2018, până la valoarea de 315 milioane de euro.
  • Cea mai mare rată de creștere a înregistrat-o piața de digital, ajungând la 99.1 milioane de euro, cu un salt de 17% vs. 2018.
  • Piața de OOH ajunge la 32.2 milioane de euro estimativ în 2019, cu 5% mai mult decât în 2018.
  • Piața de radio și-a continuat trendul ascendent și în anul trecut, cu o creștere estimată la 10%, atingând valoarea de 28.3 milioane de euro.

Pentru 2020, agenția Initiative estimează noi creșteri pentru TV (+2.5%, până la 323 milioane de euro), online (+16%, până la 114.5 milioane de euro), radio (+8%, până la 30.6 milioane de euro) și OOH (+5%, până la 33.8 milioane de euro).

La nivel global, potrivit estimărilor MAGNA, companie din grupul IPG MediaBrands din care face parte și Initiative, se arată că:

  • investițiile nete în publicitate au crescut în 2019 cu 5.2% și se vor majora cu 5.7% în 2020, ajungând la 595 miliarde de dolari. Piața globală de TV a fost într-o ușoară scădere (-4%) în 2019, înregistrând 173 miliarde de dolari, apropiindu-se de cel mai slab an ca performanță (2009), cauzat de scăderea accelerată a rating-ului și de lipsa evenimentelor mari generatoare de audiență.
  • În 2019, online-ul continuă să domine piața de media globală, atingând cote record din total piață, pană la 51.5% cu o valoare de 306 miliarde de dolari. Social media înregistrează cea mai rapidă creștere din online +25%, peste cifrele generate de video digital (23%) sau search (14%). Search-ul rămâne numărul 1 în digital, fiind formatul care înregistrează 144 miliarde de dolari și 47% din bugetele totale din online.
  • Piața de OOH a înregistrat creșteri semnificative la nivel global (+6.1%), ajungând la cifre record (37 miliarde de dolari), datorate segmentului de OOH digital care a avut o creștere de 20%.
  • MAGNA preconizează că evenimentele ciclice din anul 2020 (alegerile din U.S., Olimpiada de vara și Campionatul European de Fotbal) vor compensa prin aportul suplimentar de bugete, deficitul creat în piață de publicitate de încetinirea creșterii economice la nivel global.

Vezi ediția precedentă a Media Fact Book