Instrucțiunile CNA către presa audiovizuală pe durata stării de urgenţă. „Evitarea senzaţionalului sau a infodemiei”
Potrivit unui comunicat al CNA transmis luni și citat de Agerpres, pe durata instituirii stării de urgenţă, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a asigura: difuzarea pe posturile de radio şi de televiziune a decretului de instituire a stării de urgenţă, în cel mult două ore de la semnare şi repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de urgenţă şi difuzarea integrală şi cu prioritate a informaţiilor şi comunicatelor oficiale ale Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi ale celorlalte autorităţi publice implicate în gestionarea stării de urgenţă.
„Aplicarea cu celeritate a măsurilor dispuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, de Consiliul Naţional al Audiovizualului, precum şi de alte autorităţi publice competente, cu respectarea dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă nr. 1 din 21 ianuarie 1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia măsurile urgente de aplicare intră imediat în vigoare”, precizează CNA.
Consiliul Naţional al Audiovizualului solicită furnizorilor de servicii media audiovizuale să asigure măsurile redacţionale necesare, adaptate stării de urgenţă instituite, în vederea respectării obligaţiilor legale privind informarea corectă a publicului, respectiv: rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea ştirilor, evitarea senzaţionalului sau a infodemiei caracterizată de supraabundenţa de informaţii ce pot crea confuzie.
De asemenea, se stipulează necesitatea difuzării de informaţii preluate din surse oficiale şi surse de încredere, naţionale şi internaţionale, astfel încât serviciile media audiovizuale să poată contribui la combaterea contaminării publicului cu fake news apărute pe reţelele de socializare. Se arată că este necesară verificarea oricăror informaţii legate, direct sau indirect, de subiectul coronavirus şi respectarea regulilor deontologice şi acordarea unei atenţii speciale fiecărui mesaj diseminat, astfel încât să nu fie stimulată latura emoţională, panica şi nesiguranţă în rândul cetăţenilor.
Instrucţiunea, semnată de preşedintele CNA, Maria Monica Gubernat, intră în vigoare de luni şi se aplică pe perioada instituirii stării de urgenţă.
- +8 (10 voturi)foarte bine! (Luni, 16 martie 2020, 15:06) srpc [utilizator]valurile de stiri senzational-panicarde trebuiau stopateraspunde trimite
- +12 (12 voturi)Doamna Gubernat, (Luni, 16 martie 2020, 15:11) OviCti [utilizator]va rog fiti atenta ca celor de la A3 si RTV nu e suficient sa le dati doar in scris ... trebuie sa le desenati!raspunde trimite
- +8 (8 voturi)Pentru a3 si rtv nu se aplica! (Luni, 16 martie 2020, 15:20) kokos [utilizator] i-a raspuns lui OviCti.raspunde trimite
-

România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
VIDEO Rusia, o viață în exil: Copiii Gulagului se luptă de 30 de ani pentru a reveni acasă
Sorin Cîmpeanu, invitat în studioul HotNews.ro de la ora 18,00. Realizator - Mona Hera
VIDEOINTERVIU/ Beneficiile pe care le pot acorda firmele angajaților anul acesta, dacă au posibilitatea, explicate de Cristian Rapcencu. De la cei 400 lei din telemuncă, la decontarea concediilor și cei 1.500 lei pentru creșă sau gradiniță/ Cum se poate deduce întregul cost cu casele de marcat