O reacție virulentă și cu acuze puternice a fost publicată sâmbătă pe site-ul romaniatv.net, site-ul televiziunii România TV, acuzată în ultimele zile pentru gravele derapaje din timpul emisiunilor moderate de Victor Ciutacu în legătura cu moartea jurnalistei de 32 de ani de la Libertatea, Iulia Marin.

Victor Ciutacu de la România TVFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Într-un articol titrat „Q.E.D. Poziţia oficială a televiziunii România TV în cazul Iulia Marin (jurnalista care s-a sinucis) & Cătălin Tolontan – Libertatea (redactorul-şef care a trecut peste legislaţia muncii şi peste decizia medicului Iuliei Marin)” și semnat de către Alina Costache, articol găzduit de platforma online a televiziunii detaliază problemele medicale ale jurnalistei care a murit și acuză redacția Libertatea,. împreună cu Cătălin Tolontan, că ar fi ajutat-o „să se sinucidă”.

Articolul, scris într-un ton foarte agresiv, într-o formă informală cu repetiții de semne de punctuație și plin de aprecieri personale, susține că „Scandalul declanșat de Tolontan și de redacția Libertatea!!! (nu credem că toți jurnaliștii de acolo îl susțin pe Tolontan) a avut un singur scop: blocarea investigației lui Victor Ciutacu, ascunderea responsabilității legale și morale a domnului Redactor-Șef Cătălin Tolontan.”

„Reclamația la CNA și petiția semnată de către cadrele Soroşiste au scopul de a obliga România TV să-l cenzureze pe Victor Ciutacu. Acest lucru nu se va întâmpla, iar adevărul despre contribuția lui Cătălin Tolontan la sinuciderea Iuliei Marin va fi dezvăluit”, mai continuă articolul de pe romaniatv.net

Autoarea articolului îl mai acuză pe Cătălin Tolontan că „incită public la ura împotriva unuia dintre cei mai respectați jurnaliști – Victor Ciutacu”.

Ridicarea licenței de emisie pentru România TV? Tolontan nu susține o astfel de măsură

Recentele derapaje de la televiziunea România TV în jurul morții jurnalistei Iulia Marin de la Libertatea au declanșat o reacție vehemente în presă și în societatea civilă - sute de redacții de presă, asociații și personalități semnând un apel demarat de Libertatea împotriva contra discursului care incită la ură și discriminare practicat de postul de televiziune. Retragerea licenței RTV, însă, e un pas prea extrem, consideră Cătălin Tolontan, coordonatorul editorial pentru Libertatea și GSP.

Ani întregi, CNA a fost indulgent. Limbajul urii de pe unele televiziuni a ajuns la cote care antagonizează și face foarte dificilă chiar și ideea de comunicare între noi. Acum însă, CNA este îndemnat să sară în cealaltă extremă și să ia măsuri radicale: să suspende licența de emisie. Suspedările licențelor au fost decise în țările din Europa în cazurile posturilor rusești, stârnind și în aceste situații protestul organizațiilor europene care luptă pentru libertatea de exprimare. Ce spune legea din România?”, scrie Cătălin Tolontan într-un articol de opinie publicat sâmbătă de Libertatea și în care precizează că textul reprezintă punctul său de vedere personal, și nu al redacției.

Acesta spune că în ultimele zile, tot mai mulți oameni solicită ridicarea licenței României TV și îl dă exemplu și pe fostul premier Dacian Cioloș, care a scris vineri că „România TV ar trebui închisă”.

„Ridicarea licenței unui post TV într-o țară europeană reprezintă un act atât de radical încât sunt în dezacord principial cu el. Nu am nici cea mai mică simpatie pentru RTV”, spune Tolontan.

Jurnalistul amintește că postul de televiziune „face acum seară de seară emisiuni de înfierare cu poza mea pe ecran. Se cere pe post să fiu ridicat de procurori”.

„Vineri seară au spus că suntem „o bandă inamică”, „trupe sorosiste”. Acestea sunt, după părerea mea, opinii. E dreptul RTV să le exprime. Deseori însă, în emisiuni ajung la discriminări și incitări.

Nu mai asistăm la exprimarea unor opinii, ci la altceva. Chiar și așa, nu cred că închiderea României TV, sau a oricărui post din cele care emit astăzi, este soluția democratică, proporțională și legală. Să ne uităm împreună la legea după care funcționează televiziunile și radiourile”, notează Tolontan care trece în revistă și articolele de lege cu condițiile în care retragerea licenței unei televiziuni poate avea loc.

APEL semnat de sute de redacții, organizații și personalități care protestează față de discursul urii de la România TV

Reamintim că sute de redacții (printre care și HotNews.ro), jurnaliști, asociații medicale, organizații nonguvernamentale și personalități din România au semnat un apel contra discursului care incită la ură și discriminare practicat de postul România TV după moartea jurnalistei Iulia Marin.

Postul România TV a avut, miercuri seara, în emisiunea moderată de Victor Ciutacu, un derapaj grosolan la adresa jurnalistei Iulia Marin de la Libertatea, care s-a stins din viață la doar 32 de ani. Au urmat apoi alte două seri cu emisiuni înc are subiectul a fost din nou tratat într-o manieră similară.

La România TV, în ultimele trei zile, moartea jurnalistei Iulia Marin a fost calificată, la emisiunea lui Victor Ciutacu, prin fraze precum: „Oamenii ăia sunt tulburați psihic, produceau materiale de presă”, „Pixul domnișoarei Marin e o armă. Care folosită cu ticăloșie poate distruge destine”, „Rătăcită promovată ca experiment de presă” sau „N-aș lăsa un om cu probleme psihice să lucreze la mine”.

Ciutacu a reacționat și acuză mai departe jurnalista că nu ar fi fost aptă să-și facă meseria

După ce peste 1.500 de redacții, asociații medicale, ONG-uri și personalități civice au semnat apelul-protest față de discursul urii de la România TV în cazul morții ziaristei Iulia Marin, Victor Ciutacu, realizatorul emisiunii în care au fost lansate atacurile la adresa jurnalistei a avut prima reacție: „Are trustul Ringier la dosar documentele medicale cerute de lege conform cărora, după internările repetate la Obregia, fosta sa angajată era aptă medical să-și facă meseria?”.

Realizatorul România TV a reacționat prin mai multe postări pe Facebook, în general în notă ironică.

  • „Tot frontul e despre noi. Lipsește o singură opinie, a mea. Adică a omului care, la Punctul culminant, a stârnit tsunami-ul. De ce? Pentru că, atunci când m-a contactat Petrisor Obae, i-am spus că poate prelua absolut orice am scris despre tema dată. Și că, DUPĂ ce vizionează cele două înregistrări, pentru că nu comentez ce zic alții despre mine că aș fi făcut, ci doar ceea ce am făcut, îi răspund la orice întrebare. Cum am făcut-o de fiecare dată când m-a căutat. Încă aștept întrebările alea. Cam atât despre deontologie. Andreea, ai legătura…
  • P.S. Ar trebui să mă bucur sau să mă îngrijorez că apelul proletar împotriva mea a strâns semnături mai multe decât cele care-i înfierau pe Iliescu, Ponta și Dragnea?”, a scris Victor Ciutacu, conform România TV
  • „În epoca postadevăr, „lumea bună” are răspunsuri la tot, nu și întrebări. Iar dezbaterea a fost, de facto, desființată în societate. Totul e unilateral. Ești în haită sau vine valul peste tine.
  • Există o vorbă deșteaptă conform căreia oamenii care au numai certitudini sunt imbatabili. Uite mai sunt și unii care gândesc cu capul lor. Și care nu se îndoaie, nici la linșaje, nici la spaime, nici la mistificări, nici la presiuni. Fiindcă așa-s născuți și, ulterior, educați. Omul care vă scrie aici a supraviețuit valului de ură îndreptat împotriva lui de un șef de stat aflat în vârful popularității sale. Și, deși brăzdat de cicatrici, că violența lasă urme, a crescut, pe picioarele lui, pe mintea lui, pe ambiția lui. Asta va face și mai departe. Va continua să întrebe, să cerceteze, să se îndoiască. Cu sau fără cozi de topor în proximitate…”, a mai scris Victor Ciutacu.
  • „(...) Și, pentru că tot am ajuns la întrebări, deși e treaba autorităților statului s-o facă, revin: are trustul Ringier la dosar documentele medicale cerute de lege conform cărora, după internările repetate la Obregia, fosta sa angajată era aptă medical să-și facă meseria?”, mai scrie Ciutacu.

Ciutacu: „Ho, bă, că nu candidez la nimic, nici măcar la președinția scării de bloc!”

Într-o altă postare, în care susține că el este „ținta”, Ciutacu îi invocă pe „intelectualii lui Băsescu”, cărora li s-au adăugat „niște pripași care au îmbrățișat doctrina oficială”:

  • „Mă simt ca pe vremea apelurilor intelectualilor lui Băsescu. Sunt aceiași, plus niște pripași care au îmbrățișat doctrina oficială, doar că de data asta țintă sunt eu. Ho, bă, că nu candidez la nimic, nici măcar la președinția scării de bloc! Altfel, e bine că se devoalează în clar rețeaua. Nu că nu i-am fi știut, dar măcar acum avem inventarul aproape complet. Sper ca, până dimineață, să se adauge Pleșu, Patapievici, Tismăneanu și Van Groningen”.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat și va analiza responsabilitatea persoanelor care au comentat în mai multe emisiuni la România TV moartea jurnalistei Iulia Marin, a declarat vineri, la Rock FM, președintele CNDC, Csaba Asztalos.

Csaba Asztalos a spus că acest caz va fi analizat atât de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cât și de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), pentru că în acest dosar cele două instituții au competență partajată.

VEZI ȘI: