Am citit azi in Saptamana Financiara un interviu cu intrebari vii si raspunsuri destepte. Ciprian Chirvasiu vorbeste cu Sorin Rosca Stanescu, in barca la Snagov, cu o sticla de vin la picioare.
In debutul dialogului plutitor, reporterul ii arunca SRS-ului o frustrare a breslasilor care ar trebui sa-l incercuiasca precum un navod.
Ciprian Chirvasiu: Implinesc aproape un sfert de veac de cand respir presa. De ce eu nu am bani iar dumeavoastra aveti? “De prost ce-ai fost!”, o sa zica lumea. Credeti ca, daca mai scriu cinstit inca 15 ani in presa din Romania, am sanse sa ma pricopsesc?
Raspunsul Nasului este ametitor. Evadeaza din plasa fara macar sa se zvarcoleasca:
Eram redactor sef-adjunct la “Evenimentul zilei” - a fost o experienta uluitoare! - si am avut posibilitatea sa-i angajez pe cei mai multi dintre jurnalistii care au lucrat acolo. (…) La “Evenimentul zilei”, lucrurile mergeau foarte bine. Prin ‘92-’93, ajunsese sa vanda cate 830.000 de exemplare pe numar. Cat tot tirajul restului presei centrale la un loc. Formula gazetareasca pe care o adoptasem, impreuna cu echipa condusa de Cristoiu, era atat de simpla, incat noi aproape ca nu mai aveam ce sa facem. Deci, din punct de vedere profesional, acolo atinsesem un varf, dupa care nu mai aveam incotro sa ma duc. Ma aflam in primul concediu peste hotare, in Grecia, ca si dumneavoastra, fara bani, plecasem cu vreo 200 de dolari. Si, intr-o noapte, am avut un vis ciudat. Am visat ca trebuie neaparat sa ajung in Peloponez, stateam de vorba cu spartanii si simteam ca se va schimba fundamental viata mea. M-am trezit socat in zori. In curtea taranului grec unde locuiam, era un maslin. Sub acel copac, imi beam cafeaua si ma gandeam la visul din noaptea trecuta. (…) In aceeasi zi, de la Bucuresti m-a sunat Horia Tabacu. M-a chemat urgent inapoi in Romania, pentru ca se face un nou ziar, “Ultimul cuvant”, la care ei vor sa ma puna sef. M-am intors in tara, am negociat primul meu contract adevarat, cu un salariu cam de zece ori mai mare decat la “Evenimentul zilei” si de douazeci de ori mai mare decat cel de la “Romania libera”, unde avusesem un salariu egal cu cel al lui Bacanu. In plus, am primit, pentru prima oara, actiuni: 5% din actiunile companiei care tocmai se nastea.”
Povestea romantata a lui Rosca nu e surprinzatoare. E o metafora pentru un raspuns mai scurt, dar abrupt ca exprimare: ”Nu ma intreba cum am facut primul milion de dolari!”
Insa altceva m-a bulversat din constructia perfecta a ziaristului preferat al culiselor. Nelinistea care l-a cuprins cand viata curgea tihnit, cu un debit de 830.000 de exemplare pe zi. Si-a pus prag propriei linisti. A asezat gloria in vitrina si s-a apucat de facut bani. ‘‘Mai mult de atat nu am ce sa fac!” este fraza sacaietoare pe care putini au curajul sa o rosteasca in cariera. Lasii raman impietriti. Putinii pleaca sa-i conduca.
Comenteaza pe Viata si acordeoane.
0
0
