Robert Ménard, secretarul general al organizatiei internationale Reporters Sans Frontieres vorbeste, intr-un interviu acordat exclusiv HotNews.ro despre independenta posturilor nationale de televiziune, sanctiunile penale primite de jurnalisti si separarea structurilor asociative ale ziaristilor de cele ale patronatelor. Menard militeaza in continuare pentru un boicot politic al ceremoniei de dechidere a Jocurilor Olimpice si considera ca oficialii romani trebuie sa adopte o pozitie in acest sens, cat mai curand.

Rep.: De la inceputul acestui an, pe site-ul RSF nu a mai fost publicat nimic legat de Romania. De ce?

Robert Ménard: Pentru ca nu au mai existat informatii de actualitate care sa sublinieze probleme majore existente. Situatia intra pe un fagas normal. Asta nu inseamna ca presa este perfecta si ca situatia din tara este una roz. Sunt in continuare multe lucruri care trebuie remediate mai ales pe partea de dosare legate de libertate a presei, dar nu este doar cazul Romaniei, ci a mai multor state din Europa. De asta spun ca, dintr-un anumit punct de vedere, Romania a intrat pe o linie de normalitate.

Rep.: Se stie ca la televiziunea publica din Romania se fac schimbari foarte dese la nivel editorial, schimbari cu iz politic, ceea ce duce la implicari politice: care este pozitia RSF fata de influenta politica asupra postului public?

Robert Ménard: Este una dintre probleme mari ale televiziunilor nationale din multe tari. Daca in Marea Britanie lucrurile par mai putin evidente, Franta a trebuit sa astepte 10 sau 15 ani pentru ca sistemul sa se schimbe putin. Dar, in continuare, alegerile liderilor din televiziunile publice se fac pe criterii politice!

"Atunci cand castiga alegerile, politicienii considera ca li se cuvine si televiziunea"

Robert Ménard: Oricum, este un lucru total anormal. In Franta exista o structura, un fel de consiliul de supraveghere al televiziunii publice. Dar apare o alta problema, si anume ca aceasta autoritate este numita, la randul ei, pe criterii politice! Uitati-va la italieni si la influenta politica pe posturile lor. Este un exemplu mai mult decat elocvent. Toate cele trei, patru posturi de televiziune sunt apropiate de un anumit partid politic: un post de dreapta, altul de stanga. Exista o conceptie a oamenilor politici si, din pacate, nu numai a celor din Romania, ca televiziunea publica este a lor, este spatiul lor.

Robert Menard Foto: AMP

Rep.: Care este solutia?

Robert Ménard: Solutia este de a crea o institutie independenta care sa supravegheze spatial public de televiziune. Problema este ca, in Franta spre exemplu, au gandit acest sistem de supraveghere, dar cum ea este formata tot din lideri numiti, la randul lor, pe criterii politice in mod evident linia politica se extinde. Pentru asta, Franta este o caricatura. Ideea ca ne trebuie doua secole pentru a schimba creierele oamenilor politici este ridicol... Glumesc. Sper sa nu am dreptate.

Rep.: Legat de cluburile de presa, de organizatiile in care sunt implicate si patronatele si jurnalistii. Ar trebui separate cele doua parti?

Robert Ménard: Depinde. Nu putem gandi ca jurnalistii si proprietarii de presa au aceleasi interese. Ei au interese conflictuale legate de salarii, de concedii, de conditiile de munca. Pot, de asemenea, sa aiba interese divergente legate de conduita media.

In al doilea rand, in Franta spre exemplu, membrii sindicalisti sunt atat de putin numerosi, mai putin de 8% din toate sindicatele. Asta face ca sindicatele sa nu para a functiona. Din acest motiv, a fost creata de cativa ani societatea jurnalistilor.

Ea reuneste toti jurnalistii indiferent de trusturile din care provin, independent de patronii lor. Nu se ocupa de salarii, asta revine sindicatelor sa o faca, ci de toate probleme care tin de etica si este un lucru care functioneaza foarte, foarte bine.

In mare, sunt tari printre care se numara si Franta, unde exista carteluri care reunesc, simultan, intr-o structura bine gandita jurnalisti, sindicate din presa si sindicatele patronilor de presa. Sindicatele considera, si eu sunt de acord cu ei, ca trebuie sa ramana independenti, dar intr-o structura recunoscuta de jurnalisti si de patroni.

Micile "scapari" jurnalistice pot fi "judecate" de anumite organisme de autoreglementare a presei. Pentru dosarele "grele", e nevoie de interventia statului.

Rep.: Reglementare sau autoreglemetare, in presa?

Robert Ménard: Aici opiniile sunt impartite. Exista o parte dintre jurnalisti care spun ca statul este cel care trebuie sa fixeze regulile si justitia cea care trebuie sa le aplice. Sunt si alti jurnalisti care spun ca statul e cel care trebuie sa faca legea, justitia - sa faca legea respectata. Insa, o parte din activitatea jurnalistica nu este legata de justitie, ci de propriile reguli, de autoreglemetare. Daca transmiteti o informatie tendentioasa, justitia nu va poate condamna pentru asta.

Nu are uneltele prin care sa o faca. Este o greseala profesionala. Sunt multe tari, Danemarca, Suedia, Marea Britanie, Canada care au structuri de autoreglementare. Pe langa lucrurile grave sanctionate de justitie, sunt si lucruri marunte care tin de anumite scapari jurnalistice si care sunt sanctionate prin aceste aureglementari. Cred ca este un sistem bun. Nu cred insa ca aceste structuri trebuie sa aiba puterea de a condamna jurnalistii.

Sunt multe structuri de autoreglementare care de multe ori nu au putere, ci doar posibilitatea de a semnala erori. Si, spre exemplu in Canada, daca aceasta autoritate semnaleaza o greseala intr-un material al unui jurnalist si o face publica este teribil pentru acela, dar nu are puterea de a te exclude din clubul jurnalistilor sau de a te sanctiona. Intr-o astfel de structura este posibil sa faci apel la justitie, folosind diagnosticul pus de autoreglementatori.

Daca jurnalistul considera ca decizia autoreglementatorilor este una incorecta, el poate face recurs folosindu-se de drepturile sale democratice. O decizie care nu lasa locul unui recurs duce la probleme.

Pentru afacerile mari, pentru dosarele grele din presa este nevoie de autoritatea statului. Dar pentru cazurile mai simple, cred ca interventia structurilor de autoreglementare este suficienta. Nu exista tara numai cu jurnalisti. Exista jurnalistii si cititorii, auditorii, ceea ce numim societatea civila. De aceea este bine cand exista aceste structuri de autoreglementare, din interiorul media, care sa sesizeze lucrurile care nu merg asa cum ar trebui.

Adeseori intalnesc ideea ca jurnalistii sunt deasupra tuturor criticilor, ca nimeni nu poate spune nimic de rau de ei. Si este bine cand avem structuri de autoreglementare care sa vine cu autocritici.

Calomnia in presa: trebuie sau nu pedepsita cu inchisoarea?

Rep.: Daca vorbim de legislatie, cum au evoluat discutiile legate de calomnie? Care este practica in tarile europene - se poate pedepsi cu inchisoarea?

Robert Ménard: Exista tari unde jurnalistii sunt aspru judecati, exista tari unde jurnalistii sunt lasati in voie. Trebuie ca jurnalistii sa inteleaga foarte bine ca lipsa unor prevederi legate de calomnie din legislatie nu inseamna ca pot scrie ce vor. Asta inseamna doar ca sunt "feriti" de un tribunal penal sau civil. Asta inseamna ca ei nu merg in puscarie. Dar asta nici nu-i protejeaza de absolut orice. Daca ma jigniti, eu am dreptul sa va dau pe mana justitiei, dar nu va pot trimite la inchisoare. In principiu, pedepsele pentru delicte de presa nu trebuie sa insemne trimiterea la inchisoare.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului functioneaza dupa un principiu simplu. Legea, pentru a fi la standardele internationale, trebuie sa indeplineasca mai multe conditii. Printre acestea, ca sanctiunea sa fie proportionala cu gravitatea faptei. Insa, in toata jurisprudenta internationala, sanctiunile de presa nu trebuie confundate cu pedepse cu inchisoarea.

Proportionalitatea inseamna, de asemenea, si ca amenzile sa nu fie atat de importante pentru a pune in pericol supravietuirea jurnalului.

Sunt unele tari unde nu mai exista pedepse cu inchisoarea, dar amenzile sunt atat de importante incat ele pot fi o problema pentru media respective. Cinstit vorbind, nu este bine.

Reactii semnificative ale liderilor europeni ca urmare a lobby-ului puternic de boicotare a deschiderii Jocurilor Olimpice de la Beijing

Rep.: Care mai sunt noutatile si reactiile obtinute in campania de descurajare a oficialilor sa participe la deschiderea Jocurilor Olimpice?

Robert Ménard: Este o problema europeana foarte delicata. As gasi scandalos ca un atasat al drepturilor omului sa participe la deschiderea jocurilor olimpice. Acest eveniment este unul politic, este momentul in care orasul respectiv transmite un mesaj in toata lumea legat de Tibet.

Va reamintesc ca in China exista o multime de prizonieri de opinie, deci sute de jurnalisti incatusati. Exista tabere de jurnalisti acolo. Nu exista nicio libertate politica acolo, nicio libertate a religiei, niciun drept al presei sau al vreunei asociatii, organizatii. Deunazi a fost o intalnire a Consiliului sefilor de stat si de guverne la Bruxelles.

Au vorbit despre Irlanda si tratatul de la Lisabona. Noi am manifestat in fata, ne-am facut simtita prezenta prin mesaje clare pe care le puteti vedea si pe site-ul nostru. Este adevarat ca presedintele Parlamentului European a avut o pozitie legata de acest subiect de doua ori. Parlamentul a votat in unanimitate o rezolutie prin care se stabileste ca niciun lider sa nu participe la ceremonia de deschidere a Jocurilor.

Nu stiu care este pozitia in Romania a Guvernului si a sefului de stat, dar trebuie ca presa sa le-o ceara, este minimum pe care-l pot face. In joc se afla prizonieri si noi nu trebuie sa acceptam ca sefii nostri de stat si de Guvern sa fie prezenti la ceremonia de deschidere, sa aplaude ca si cum totul este bine.

Declaram boicot general desi ne dam seama ca oamenii vor dori totusi sa urmareasca jocurile pentru ca sportivii care se antreneaza de ani vor da tot ce au mai bun. Nu sunt ei vinovatii.

Voi stiti ce inseamna comunismul, ati vazut cu ochii vostri. China a atins un nivel foarte mare de crestere economica, dar atat. In plus, poate deveni un model din punct de vedere economic si politic. Partidul comunist continua sa detina intreaga putere si intregul control asupra statului, dar totusi imbratiseaza economia de piata, pentru ca fara o economie buna nu poate rezista.

Europa se mobilizeaza cand e vorba de jurnalisti europeni, dar nu si cand sunt jurnalistii irakieni in pericol

Rep.: Enumerati cele mai recente cazuri importante, care v-au fost semnalate la nivel international, in privinta libertatii presei

Robert Ménard: Cazuri legate de situatii deja cunoscute precum independentii din provincia Basca din Spania, miscarile de extrema dreapta din Europa centrala, situatia jurnalistilor din mijlocul zonelor de conflict.

Va reamintesc ca au fost 200 de jurnalisti impuscati in Irak si va reamintesc ca toata Europa s-a mobilizat cand a fost vorba de jurnalisti romani, francezi, englezi. In acest moment, exista 14 jurnalisti irakieni luati prizonieri in Irak, lasati complet la voia intamplarii.

Europa se mobilizeaza cand e vorba de jurnalisti europeni, de ce nu se intampla acelasi lucru cand e vorba de jurnalisti irakieni? Este o nedreptate incredibila. Cunoasteti povestea jurnalistei din Romania care a fost luata prizoniera, toata lumea a fost "in priza" atunci.

Acum, o alta jurnalista irakiana este prizoniera de mai bine de un an, ati vazut pe cineva care sa se mobilizeze? Ne mobilizam doar cand e vorba de noi, de ai nostri. Este principala peocupare pe care o trateaza organiazatia noastra in acest moment. Principiul libertatii presei trebuie sa fie aplicat in toate cazurile.