36% dintre bloggerii romani au varste cuprinse intre 21-25 de ani, majoritatea sunt barbati, 51% spun ca informatiile de pe bloguri sunt la fel de credibile ca cele din presa. Majoritatea sunt inscrisi pe plaforme de tip social media (cei mai multi pe Facebook - 37%, 25% nu sunt inscrisi), iar platforma de microblogging preferata e Twitter, desi cei mai multi nu folosesc o astfel de platforma, potrivit rezultatelor partiale ale ultimului sondaj RoBloggersSurvey, anuntate vineri in cadrul conferintei Webstock 2008.

RoBloggersSurvey 2008

Varsta bloggerilor din Romania:

  • 36%: 21-25 de ani
  • 24%: 26-30 de ani
  • 11%: 19-20 de ani
  • 9%: 31-35 de ani
  • 9%: 16-18%

Sex: 65% sunt barbati, 35% femei

Educatie: 59% au terminat sau urmeaza o facultate, 18% au terminat sau urmeaza un master

Domeniu de activitate:

  • 15% dintre bloggeri activeaza in IT&Telecom
  • 11% - media
  • 12% - studenti
  • 13% - marketing, publicitate, relatii publice
  • 9% - elevi
  • 7% - web development

Debutul in blogosfera: 21% in 2008, 34% in 2007, 22% in 2006, 12% in 2005

Timp petrecut zilnic in fata TV: 55% - mai putin de o ora; 34% - 1-2 ore; 9% - 3-4 ore

Timp petrecut zilnic in online: 31% - peste 8 ore; 26% - 5-6 ore; 23% - 3-4 ore; 14% - 7-8 ore

Cum considera informatiile de pe bloguri: 19% le considera mai putin credibile, 51% spun ca sunt la fel de credibile, 30% - sunt mai credibile decat cele din presa traditionala

Platforme de microblogging la care au cont: 54% - niciuna; 42% - Twitter; Cirip.ro - 8%

La ce retele sociale au cont bloggerii: Facebook - 37%; LinkedIn - 33%; Niciuna - 25%; MySpace - 19%

Bloggeri, jurnalisti si vedete

Conferinta a inceput cu o serie de prezentari legate in principal de relatia dintre bloggeri si jurnalisti, respectiv diverse instrumente de evaluare a performantelor blogurilor.

Cabral Ibacka (Cabral.ro):

Blogul imi ofera si altceva decat imaginea de vedeta de la TV;

Cand am lansat blogul, ma asteptam sa fiu atacat si luat peste picior in primele trei luni, dar spiritele s-au asezat mult mai repede: am scris normal - oamenii m-au perceput ca om normal;

Publicul in blogosfera are cu totul alte asteptari decat cel de la TV, e mult mai predispus sa refuze mesajul, daca nu il place.

Catalin Tenita (Treeworks, Zelist):

Zelist, instrument de analiza a blogurilor, urmareste 20.000 de bloguri romanesti;

Potrivit Zelist, in septembrie a.c. erau 7.800 de bloguri active (cel putin un post), s-au inregistrat 108.000 posturi si 184.000 de comentarii;

Cei mai linkati - mai mult sau mai putin aceiasi ca anul trecut;

Nu doar blogurile care vorbesc despre multe determina discutii ample, ci si blogurile nisate (The Money Channel, Tolo+GSP);

Bloggeri: personalitati pur online; voci arhicunoscute; grupuri de presa. Nu exista prea multe bloguri tematice.

Vlad Petreanu (Petreanu.ro):

Nu cred ca asa-zisul conflict dintre bloggeri si jurnalisti este unul real;

Cele doua comunitati coexista si se folosesc reciproc in pofida micilor conflicte;

Jurnalistii reproseaza bloggerilor exact chestiuni care ii reprezinta pe ei in ochii altora;

Jurnalistii care spun ca bloggerii nu sunt relevanti refuza sa priveasca lucrurile in context (100 de oameni lucreaza la un ziar cu tiraj de 70.000 de exemplare, precum Jurnalul National; potrivit Trafic.ro, primii 100 de bloggeri au peste 90.000 de accesari pe zi).

Marilen Corciovei (Len.ro):

Harta blogosferei - instrument de vizualizare a legaturilor care exista intre bloguri;

Majoritatea blogurilor au linkuri reciproce, putine au linkuri spre multe altele;

Cateva sute de bloguri sunt actualizate cel putin o data pe zi;

Cel mai mult se scrie pe blog in intervalele orare 11-14, 20-22. Cel mai putin - in weekend si in vacanta.

Companii si web 2.0

Stephanie Jackson (Vodafone Romania):

Cum sa aducem mai repede marile companii in web 2.0? Trebuie sa intelegem cum poate contribui web 2.0 la afacerea noastra; trebuie rabdare (suntem din lumi diferite); trebuie sa ne interesam de studii de caz si sa tinem cont de obiectivele investitiei

Ce inseamna web 2.0 pentru Vodafone? Implicarea clientilor in mediul online; oferta de informatii interesante; informatia sa aiba valoare specifica mediului.

Maxim Schram (RedesignMe):

Produse mai bune - produse care raspund nevoilor utilizatorilor, in functie de experienta proprie a acestora;

Posibile cauze ale design-ului defectuos: interfata conceputa de experti, produse netestate in contextul potrivit;

Utilizatorii pot contribui la imbunatatirea produsului transmitand producatorului informatii legate de ceea ce ii intereseaza. Utilizatorii pot fi implicati in designul de produs apeland la platforme de social networking precum RedesignMe sau conectandu-se si implicandu-se la diversele retele sociale existente.

Sergiu Biris (Trilulilu):

Provocari din perspectiva businessului web 2.0, unde controlul e pe mana utilizatorilor: continutul este furnizat "la liber", dar trebuie sa fie "advertiser friendly";

Costurile sunt ridicate, dar piata de advertising din Romania este inca la inceput;

Continutul furnizat de utilizatori dezvolta rapid platformele web 2.0, in conditiile in care costurile trebuie tinute sub control;

Prea putina lume este dispusa sa furnizeze continut bun, "advertising friendly", exista mai mult "sharing" decat exista creatie, ceea ce poate duce inclusiv la probleme de copyright;

Este nevoie de imbunatatiri permanente si inovatie.

Solutii: moderarea manuala/automata a continutului, dar pentru asta e nevoie de inovatii tehnice pe masura cresterii volumului de continut furnizat de utilizatori; utilizatorii trebuie motivati pentru crearea de continut; se poate apela la surse externe de finantare.