Jurnalistul de media Petrisor Obae, care zilele trecute a parasit Evenimentul Zilei, a lansat site-ul paginademedia.ro, site construit pe o platforma de blog si care se doreste sa fie "o sursa de informare, dar si un loc de dezbatere a fenomenului media, a publicitatii, a comunicarii in general". Site-ul se adreseaza oamenilor care lucreaza in industrie, ziaristilor de profil si celor interesati in general de fenomenul media.

Intr-una dintre primele postari, el noteaza ca "dupa agentie de stiri, saptamanal, cotidian si radio, m-am decis sa incerc internetul, un mediu care asigura o independenta confortabila fata de interesele marilor trusturi".

Site-ul include date precum audientele TV anuale, audientele TV pentru anul in curs sau cheltuielile anuale de publicitate, colectate din diverse surse, precum si o revista a presei pe teme media.