Noua divizie interactiva de la Intact inseamna aparitia unui jucator major in vanzarile de publicitate on-line. Chiar daca Boom, regia de unde au plecat Jurnalul.ro, GSP.ro si satelitii acesteia cu tot cu Magda Zander, nu iese jumulit fundamental din aceasta mutare, Intact Interactive aterizeaza direct pe locul al saselea in topul dupa suma vizitatorilor unici (duplicati) ai site-urilor, asa cum reiese din Harta Publicitatii On-Line. Boom ramane mai “mare” decat ARBOinteractive, ca numar de site-uri si de vizitatori, dar perioada cand banii se imparteau pe internetul romanesc intre doua regii a apus definitiv.

Ce castiga grupul Voiculescu si ce pierde Boom?

Ultima actualizare la Harta Publicitatii, din 22 august, da un total de 5622 de mii de vizitatori pe saptamana pentru 123 de site-uri la Boom, regia apartinand NCH. Intact Interactive va insemna, probabil, site-urile din zona Jurnalul.ro-GSP.ro-sateliti, care figureaza in clasamentul Hartii cu urmatoarele cifre, in mii vizitatori, pe saptamana:

GSP.ro: 251

Jurnalul.ro: 86

Mysport.ro: 80

Stelisti.ro: 65

Rapidisti.ro: 43

iFotbal.ro: 40

Tolo.ro: 32

Dinamovisti.ro: 30

Blogsport.ro: 28

Pariori.ro: 25

Cfrmania.ro: 21

Violamania.ro: 18

Craiovamaxima.ro: 12

Gsptv.ro: 9

Campionate.ro: 7

Echipafantastica.ro: 3

Andreivochin.ro: 2

Autof1.ro: ?

TOTAL (duplicati, pe saptamana, mii): 752

Reiese ca Boom pierde 13 la suta din cei 5622 de mii de vizitatori duplicati din Romania, dar ramane cu 4870 de mii, mult mai mult decat cele 3860 de mii ale ARBOinteractive, urmatoarea regie ca dimensiuni in clasamentul din 22 august. Numarul site-urilor trecute la Intact Interactive ar putea fi de 18 (cele de mai sus), daca aceasta entitate nu se va forma si cu aportul altor site-uri din grupul Voiculescu. In aceasta formula - deocamdata ipotetica, fiindca portofoliul Intact Interactive nu a fost inca anuntat oficial - noua divizie s-ar plasa pe locul al saselea, intre Internet Corp si Realitatea-Catavencu, in topul regiilor sau departamentelor de vanzari care lucreaza direct cu agentiile, ca volum de vizitatori.

Din 22 august si pana acum, cifrele au mai fluctuat, probabil in sus. Duplicarea vizitatorilor unici (una si aceeasi persoana poate intra pe doua dintre site-urile din lista si este inregistrata de doua ori in aceasta statistica) adauga un grad de imprecizie judecatilor cifrice de mai sus. Totusi, statisticile exacte nu pot decat confirma aproximarile de mai sus.

O socoteala mai aproximativa ne poate da si miza financiara reprezentata de noua divizie din grupul Voiculescu. Cifrele Studiului de Audienta si Tiraj pe septembrie dau la Gazeta On-Line si Intact (Voiculescu, ambele) un total de 54,5 milioane de pagini afisate pe luna. La un grad de incarcare mediu de 0,2, reies in jur de 10,9 milioane de bannere. Presupunand un tarif net de 7 euro/mie de afisari, reies aproximativ 76 de mii de euro venituri. Comisionul regiei, la aceasta suma, e in medie de 25%, adica in jur de 20.000 de euro pe luna. Socoteala este grosiera, dar arata ordinul de marime al banilor care trec din mana Boom in cea a grupului Voiculescu. Cu alte cuvinte, Intact Interactive se poate bugeta linistita la cheltuieli de 150-200 de mii de euro pe an, lucru reconfortant pentru o companie/divizie de cativa angajati - cei necesari pentru vanzari.

Ramane de vazut ce se va intampla cu Antena3.ro (data de Harta Publicitatii On-Line in portofoliul AdEvolution, unde s-au aflat si site-urile GSP-Jurnalul in trecut), dar si cu Antena1.ro, Antena2.ro, Euforia.tv sau Financiarul.com, parte din Grupul Voiculescu, dar care nu par a fi afiliate ca vanzari de publicitate.

Piata publicitatii on-line se reconfigureaza

Boom a reactionat rapid, anuntand noua site-uri noi in portofoliul propriu. Traficul acestora se situeaza intre 500 si ceva si 50.000 de vizitatori pe saptamana. Mutare de PR sau nu, includerea celor noua site-uri e semnificativa pentru modul cum se vor transa ostilitatile pe viitor.

Pana la jumatatea lui 2006, banii de pe internet erau impartiti intre doua mari regii, Boom si ARBO, din care prima era dominanta. Acum, cele doua sunt numai primii clasati dintr-un top care cuprinde si cativa publisheri puternici, capabili sa-si vanda singuri site-urile de ordinul zecilor aflate in portofoliul propriu. Regruparea la nivelul vanzarilor consfinteste oarecum tendinta de coagulare (prin achizitii gen Conquiztador.ro, dar mai des prin noi lansari) a unor zone ca Media Pro Interactive, Internet Corp sau Realitatea-Catavencu. Independentii sau grupurile de media clasica mai putin active pe internet, precum Ringier sau Patriciu, vor ramane sub umbrela ARBO/Boom, cu amendamentul ca cel de-al doilea detine si site-uri proprii cu cifre vizibile. Epoca romantica a apus pe internet si, cu toata criza economica, cei 15 milioane de euro estimati la inceputul anului pentru piata publicitatii on-line par fezabili. Difera doar companiile care vor avea parte de ei.

Comenteaza pe blogul lui Iulian Comanescu