Razvan Corneteanu: Adevarul de seara vrea sa concureze cu televiziunile

de Camelia Moga     HotNews.ro
Luni, 13 octombrie 2008, 16:08 Economie | Media & Publicitate


Adevarul Holding va lansa vineri, 17 octombrie, "Adevarul de seara"  - un nou produs de presa" in care s-a facut cea mai mare investitie din Romania", a afirmat, luni, pentru HotNews.ro, Razvan Corneteanu, directorul general al trustului. Produsul face parte dintr-o strategie de dezvoltare regionala a brandului Adevarul si pretinde "ca se poate lua la tranta cu informatia oferita de televiziuni", a precizat Corneteanu.

"Va fi din start produsul cel mai important din Romania ca tiraj si avem motive sa credem ca va ajunge cel mai mare din Romania", a descris Corneteanu produsul pentru care Adevarul Holding a investit "mai multe milioane de euro", refuzand sa indice o suma exacta care ar putea "sa dea idei unor copiatori cu experienta".

"Adevarul de seara" va avea o distributie preponderent urbana, cu un tiraj de peste 250 de mii de exemplare cu ocazia lansarii, urmand sa ajunga la 500 de mii intr-o saptamana si la un tiraj intre 700 de mii -1 mil de exemplare/zi, in urmatorul an, conform estimarilor lui Corneteanu.

Potrivit acestuia, ziarul face parte dintr-o strategie de dezvoltare regionala a brandului Adevarul si va fi o premiera pentru Romania cand un ziar pretinde ca se poate lua la tranta cu informatia oferita de televiziuni. "O informatie publicata in Adevarul de dimineata poate fi comentata in cel de seara si din nou in cel de dimineata", a explicat Corneteanu, in opinia caruia legatura cu publicul va fi mult mai stransa cu aceasta abordare.

Din punct de vedere al continutului, publicatia va avea in mare parte o componenta locala. "Am investit mult in redactiile regionale ale Adevarul Holding", a spus Corneteanu, care a tinut sa precizeze ca "avem o infrastructura de invidiat. Nu au fost facute investitii in presa, asa cum am facut noi in ultimul an".

Trustul spera o recuperare a investitiei intr-un timp destul de lung, dupa modelul afacerilor din Occident. "Nu se mai pot face businessuri cu recuperare in doi ani", a argumentat diectorul Adevarul Holding, potrivit caruia, actualul declin al presei scrise despre care se vorbeste in ultima vreme este mai degraba "un declin al proprietarilor de presa scrisa care nu mai au putere, care gafaie atunci cand e vorba sa faca investitii".

"Ceea ce va detasa produsele in perioada urmatoare este deschiderea si maturitatea acestor proprietari de presa scrisa de a investi", a incheiat Corneteanu.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2791 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    De ce? (Luni, 7 septembrie 2009, 10:19)

    Sergiu [anonim]

    De ce oare, la Galati, finantele controleaza numai societatile controlate? Cu cele necontrolate de ani de zile cum ramane?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by