Jurnalistul Robert Turcescu a fost numit in functia de director executiv al postului de radio Realitatea FM, pozitie din care va coordona intreaga activitate a acestuia, anunta Realitatea TV.

Potrivit unui comunicat al grupului Realitatea-Catavencu, Turcescu transfera la Realitatea FM si emisiunea "Romania in direct". El a realizat aceasta emisiune timp de opt ani la Europa FM.

Principalul obiectiv editorial al postului Realitatea FM este sa devina, in urmatoarele luni, lider pe piata stirilor radio din cele mai importante orase ale tarii.

La Realitatea FM, Robert Turcescu va lucra alaturi de o valoroasa echipa de jurnalisti radio, cei mai multi dintre acestia facand parte in ultimii ani din redactia BBC de la Bucuresti.

Relansat in data de 20 octombrie 2008 sub sloganul "Stie ce spune", Realitatea FM este singurul post de News&Talk din Romania.