OgilvyInteractive, noul parteneriat intre Ogilvy Group Romania si agentia de comunicare online Senior Interactive, anuntat luni, nu este reprezentat de o entitate juridica si presupune doar unirea "competentelor complementare" ale celor doua echipe, a declarat pentru HotNews.ro Manuela Necula, CEO Ogilvy Group Romania.

Potrivit comunicatului de luni, OgilvyInteractive va oferi servicii de strategie si creatie specializata pe online si management integrat pentru campaniile interactive.

Contactata de HotNews.ro, Manuela Necula a precizat ca "Ogilvy Group ofera servicii de marketing digital si interactiv clientilor sai de mai bine de doi ani. Multe dintre campaniile deja dezvoltate au obtinut rezultate deosebite, fiind evidentiate inclusiv in competitii ca Effie, Internetics, Red Ball Awards etc. Obiectivul OgilvyInteractive este de a extinde si perfectiona aceste servicii, atat catre clientii existenti ai Ogilvy Group, cat si catre potentiali noi clienti. Clientii actuali ai companiei Senior Interactive vor ramane in portofoliul Senior Interactive".

Necula a precizat ca "nu va exista o relationare a diferitilor parteneri" pe care ii au Senior Interactive si Ogilvy Group separat, in diverse proiecte.

Ce a determinat Ogilvy Group sa apeleze la o alta companie pentru infiintarea unei agentii interactive, in loc sa dezvolte intern o astfel de entitate?

"Ogilvy Group are o preocupare deosebita pentru dezvoltarea competentelor sale in mediile digitale, lucru demonstrat de succesul proiectelor dezvoltate pentru clientii nostri in aceste medii, de catre echipele tuturor companiilor din grup. Prin parteneriatul cu Senior Interactive vom avea acces si la o infrastructura tehnica foarte solida, la competente de dezvoltare de software, de dezvoltare si mentinere de proiecte interective", a declarat Manuela Necula.

Potrivit acesteia, "cunoscand membrii echipei Senior Interactive, analizand modelul lor de business precum si rezultatele pe care le-au obtinut in proiectele dezvoltate pana in prezent, consideram ca sinergia competentelor noastre complementare este, la momentul actual, cea mai buna cale extindere a portofoliului de servicii pe care Ogilvy Group le ofera in mediul online. Dincolo de aspectele tehnice, e vorba si de chimia intre cele doua echipe, e vorba de oameni care au inteles regula jocului si au decis sa actioneze in consecinta".

"Faptul ca mediul digital beneficiaza astazi de instrumente de masurare foarte exacte poate oferi un strop de certitudine, in timpuri incerte", a afirmat Manuela Necula.