Principalul operator de telecomunicatii din Republica Moldova, Moldtelecom, a blocat accesul la site-ul de socializare Faces.md, anunta, vineri, intr-un comunicat de presa compania Neogen, care detine Faces.md. "Blocand accesul tinerilor la reteaua lor de prieteni, autoritatile spera sa opreasca folosirea Internetului in organizarea si comunicarea catre exterior a evenimentelor de la Chisinau", se arata in comunicat.

Farczadi Zoltan, director tehnic la Neogen SA, declara, citat in comunicat: "incercam restabilirea comunicatiei prin schimbarea IP-ului, dar nu stim cat va dura pana vor bloca si noua adresa". La randul sau, Calin Fusu, directorul general Neogen, afirma ca "suntem alaturi de colegii nostri din Moldova, care lucreaza pentru dezvoltarea si intretinerea Faces.md. Credem ca vechile mentalitati vor pierde pana la urma lupta cu noile tehnologii".

Neogen apreciaza ca "autoritatile comuniste au incercat si prin aceasta tentativa sa micsoreze participarea la mitingul impotriva sistemului comunist de astazi, ora 10:00, din Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau. Asa cum se stie din mesajele care circula online tinerii sunt invitati la un protest non-violent - REVOLUTIA FLORILOR". Comunicatul include si o nota, potrivit careia "numarul mediu de utilizatori online pe Faces.md era de 8.000. Acum sunt ceva mai multi de 1000. Sa fie toti in strada? :)"