Conflict Adevarul Holding - Intact pe seama promotiilor de carte
In materialul difuzat miercuri, Antena 1 afirma ca Editura Adevarul Holding "comite furt intelectual" prin distribuirea romanului "Enigma Otiliei", in 250 de mii de exemplare, impreuna cu editia de joi a ziarului Adevarul, fara a avea drepturi de autor pentru volumul respectiv. Postul TV mai precizeaza ca romanul era programat sa apara peste trei saptamani in colectia "Biblioteca pentru toti", campania de carte a Jurnalului National.
In materialul difuzat de Antena 1 este citat directorul editurii Litera International, care spune ca detine drepturile pentru publicarea volumului "Enigma Otiliei" in cadrul colectiei BTT si care ameninta ca va actiona in instanta in acest caz. Antena 1 aminteste ca recent trustul Adevarul "a fost obligat de Tribunalul Municipiului Bucuresti sa suspende orice activitate de distribuire sau difuzare a volumelor Memorii de Lev Tolstoi" si sustine ca "Adevarul nu doreste sa comenteze toate aceste acuzatii".
Comentariile au venit, insa, joi dimineata, cand Adevarul Holding a emis un comunicat de presa in care spune ca "a luat act, cu surprindere si indignare, de acuzatiile gratuite formulate de jurnalistii de la Antena 1 in timpul Observatorului de la ora 19.00, de miercuri, 22 aprilie 2009. In cadrul acestuia, a fost difuzat un material in care au fost emise informatii si comentarii tendentioase si nefondate". Adevarul Holding mai sustine ca si-a anuntat cititorii inca din noiembrie 2008 cu privire la aparitia cartii "Enigma Otiliei", ca a obtinut in prealabil drepturile de autor, ca detine dreptul de a publica opera pe baza "legislatiei aplicabile in domeniu".
Adevarul Holding cere CNA "sa se autosesizeze cu privire la folosirea posturilor de televiziune Antena 1 si Antena 3 in rezolvarea problemelor de concurenta si la transformarea unui post de televiziune intr-o instanta (cu verdicte de genul: „carti furate”, „furt intelectual”) si, de asemenea, in legatura cu reclama mascata facuta colectiei de carte a Jurnalului National in emisiuni de stiri in afara calupurilor de publicitate".
Pe un cu totul alt ton, ziarul Adevarul publica si un articol in care acuza "trustul media al lui Dan Voiculescu" si afirma ca "trustul lui Felix a copiat la indigo campania bazata pe insertul de carte, demarata, in premiera, de Adevarul Holding". Articolul include si aprecieri la adresa cotidianului concurent "Jurnalul National", descris drept "lipsit de idei si aflat in cadere libera de tiraj".
UPDATE In comunicatul de joi, Adevarul Holding solicita Consiliului Concurentei "sa analizeze toate aspectele de concurenta neloiala referitoare la publicitatea neplatita si la cea mascata jurnalistic, facute de Antena 1 si de Antena 3 pentru colectia de carte a Jurnalului National, in conditiile in care Adevarul Holding plateste minute de publicitate la preturi de piata, inclusiv la unul dintre aceste posturi de televiziune." Consiliul Concurentei a raspuns tot joi, spunand ca "nu are competente in combaterea concurentei neloiale, ci administreaza Legea Concurentei".
Potrivit Consiliului, Legea Concurentei reglementeaza practicile anticoncurentiale (intelegerile intre agenti economici, abuzul de pozitie dominanta s.a.) si controlul concentrarilor economice. In schimb, institutia precizeaza: "Combaterea concurentei neloiale este reglementata de Legea nr.11/1991, iar competentele privind constatarea si sanctionarea faptelor care constituie contraventii, potrivit acestei legi, apartin Ministerului Economiei si Finantelor. Ca urmare, Consiliul Concurentei nu este abilitat sa constate şi sa sanctioneze faptele care, potrivit acestei legi, constituie contraventie."

Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Frumoasa casă neoromânească de pe strada Stirbei Voda, pentru care administrația Firea a dat autorizație de demolare pe finalul mandatului, este deocamdată salvată: Prefectul a atacat autorizația în instanță
Discursul de adio al lui Donald Trump: Am făcut ceea ce am venit să facem. Am dus cele mai grele bătălii VIDEO
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"
Un crematoriu din Germania lucrează 24 de ore din 24, șapte zile din șapte / Mesajul directorului pentru coronasceptici: Veniți să ne ajutați să mutăm sicriele VIDEO
Si cea mai incorecta manevra (a se citi hotie) din partea Adevarul e cea cu Memoriile lui Tolstoi. Acolo au fost dovediti vonovati si nu m-as mira ca si acum sa fie la fel.
Cartile in sine sunt Ok, dar jocurile astea murdare imi fac greata.
Legatura cu cursul ar putea exista pentru ca din cate am inteles cartile de la Adevarul se tiparesc in Italia. Oricum cred ca le vand sub costuri...
cine face practici incorecte asadar?
COPYRO este singurul organism indreptatit sa acorde, prin contract, dreptul de publicare pentru Enigma Otiliei.
Acest organism a acordat deja Editurii Litera, printr-un contract incheiat in ianuarie 2009, dreptul de publicare pentru Enigma Otiliei in cadrul colectiei Biblioteca pentru toti, impreuna cu Jurnalul National.
Asa cum un obiect nu poate fi in doua locuri in acelasi timp, nici drepturile de publicare nu pot fi acordate pentru doua proiecte simultane. Daca el ne-a fost acordat (prin Litera), credeti ca ar mai fi putut fi acordat si altora?
Ca sa nu existe dubii: DA, lucrez la Jurnalul National. Si DA, am muncit foarte mult la proiectul Biblioteca pentru toti pentru a ma simti indreptatit sa imi apar proiectul. Acest raspuns este, prin urmare, indreptatit.
va bazati afirmatiile pe legea din 1996 insa uitati ca a fost modificata cu legea nr 285/2004 la art 3 unde se spune foarte clar "durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi si pentru care NU au expirat termenele de protectie calculate conform procedurilor legislatiei anterioare se prelungeste pana la termenul de protectie prevazut in prezenta lege"
Practic din 2004 se anuleaza prevederea din 1996 prin care la moartea sotiei drepturile ar fi trecut la Copyro.
DIN 2004 opera lui Calinescu ESTE LIBERA DE ORICE DREPTURI.
V-ati pacalit rau de data asta.
Jurnalul National sau Editura Litera sau ambii ou omis sa studieze legislatia in domeniu si au platit pentru niste drepturi de autor fara sa fie nevoie.
Cat despre aparitia pe piata a romanului respectiv, Adevarul si-a anuntat inca din noiembrie 2008 intentia de a-l publica. Jurnalul National, care s-a vazut detronat de pe prima pozitie in topul vanzarilor ziarelor quality, a reactionat copiind modelul campaniei Cartile Adevarul. De la pret, numar de titluri, intindere, tiraje pana la a scoate aceleasi titluri pe care le anuntase Adevarul. Era normal ca Adevarul sa publice o carte pe care o anuntase cititorilor sai. Si era la fel de normal sa o faca inaintea JN, tocmai pentru ca pregatise cartea respectiva de luni bune.
E clar ca legea dreptului de autor trebuie schimbata. Autorii ar trebui a primesca un monopol (copyright) pe maxim 20 de ani de la publicare. Dupa aceasta perioada textul intra in domeniul public.
Da, G. Calinescu "a murit de mult" cum zici tu... Chiar in 1965. Ceea ce inseamna, matematic vorbind, 44 de ani (2009 minus 1965 egal patruzecisipatru).
Probabil ca nu ai creat vreo opera literara si nici nu esti urmasul vreunui autor si de aceea nu simti nevoia acestei perioade in care sa fii protejat. Nici eu nu am creat opere si nici nu am mostenit nimic in zona asta. Cu toate acestea inteleg (nu doar accept, ci chiar inteleg) motivatia acestui interval de protectie.
Ce spui tu echivaleaza cu urmatorul scenariu: tu esti proprietarul unei case, iar dupa moartea ta proprii tai copii mai pot sta acolo doar 10 ani. Ulterior casa intra in proprietatea colectiva: poate sta oricine in ea. Sau devine domeniu public. Cum ti s-ar parea asta? Hmmm! Parca nu mai e asa frumos...
Vezi, totusi legile astea trebuie sa protejeze proprietatea. Inclusiv pe cea intelectuala. Pentru ca unii lasa mostenitorilor case, terenuri afaceri, iar altii, cu alt tip de talent, lasa umanitatii niste opere literare. Nu ti se pare normal ca mostenitorii unui scriitor sa se bucure de efortul intelectual al parintilor?
Nimeni nu zice ca manuscriptul, sculptura, pictura originala nu va ramane in proprietatea autorului, a familiei, a urmasilor....
Eu ma refer la drepturile de autor. Daca nu sti ce inseamna te rog citeste legea www.legi-internet.ro/index.php?id=63 (ma refer in special la dreptul de reproducere/copiere si distributie).
"Valoarea" unei opere nu are nimic de a face cu dreptul de autor.
Eu am facut o enumerare acolo si se pare ca tu ai luat-o ca si o lista completa.
Deci ca sa fie clar: *orice creatie* ramane in proprietatea autorului, familiei, urmasilor, urmasilor urmasilor...
Acest lucru din nou nu are nimic de a face cu legea dreptului de autor.
Ce are de a face cu legea dreptului de autor e faptul ca, autorul, primeste niste drepturi *in plus* pentru creatia sa.
Printre aceste drepturi se numare: monopol pe dreptul de copiere, monopol pe dreptul de distributie. Deci daca tu cumperi sa zicem o carte, nu ai dreptul sa copiezi textul de acolo si nici nu ai dreptul sa dai cartea la altcineva. Sa facem o analogie: mergi in magazin si cumperi o mobila. Nu ai dreptul ca tu sa faci alta mobila care arata ca si mobila cumparata (dreptul de a copia) si nu ai dreptul de a da/vinde mobila (distributie). Deci legea de autor limiteaza drepturile tale in favoarea autorului. Aceasta lege a fost facuta in idea de a ajuta autorii si de ai incuraja sa produca opere de arta. De ce sa incurajam asa ceva? Pentru ca arta ne imbogateste noua viata si deci suntem de acord sa renuntam la anumite drepturi ale noastre pentru a beneficia de alte avantaje: acessul la arta, la cultura. Problema este ca acest monopol, aceste drepturi in plus, aceste restrictii impuse noua celorlalti trebuie sa aibe o limita. Acesta limita de timp a fost marita si marita si marita prin noi si noi si noi legi, toate in defavoarea noastra. Noi am pierdut din drepturi dar nu am castigat nimic in locul lor. Acest lucru nu este corect si trebuie remediat prin modificarea legii dreptulu de autor si punerea unor limite de timp care sa fie echitabile atat pentru producator cat si pentru consumator.
Si mai grav, in colectia Adevarul UN CAPITOL INTREG DIN SHOGUN LIPSESTE. Volumul2 2 se termina cu cap. 45 iar volul 3 incepe cu 47. Asta inseamna profesionalism...
"Art. 25. � (1) Drepturile patrimoniale prevazute la art. 13 si 21 dureaza tot timpul vietii autorului, iar dupa moartea acestuia se transmit prin mostenire, potrivit legislatiei civile, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusa la cunostinta publica in mod legal. Daca nu exista mostenitori, exercitiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectiva mandatat in timpul vietii de catre autor sau, in lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectiva cu cel mai mare numar de membri, din domeniul respectiv de creatie."
Well, in Romania exista un singur organism de gestiune colectiva, iar acesta este COPYRO.
Am fost destul de explicit? Mie legea mi se pare destul de clara. Nu trebuie decat citita cu atentie si in nici un caz "interpretata".
Concret:
Calinescu moare in 1965.
Legea in vigoare Decretul 321/1965 spune clar la art.6. "drepturile se transmit prin mostenire sotului si ascendentilor autorului, pe timpul vietii fiecaruia"
Art.8 "la expirarea termenelor prevazute la art 6, dreptul patrimonial de autor se stinge"
Practic drepturile au trecut la sotia sa care moare in 1993 astfel incat din 1993 drepturile trec in patrimoniul universal.
in 1996 apare legea 8/1996 si care afirma ca "drepturile patrimoniale dureaza tot timpul vietii autorului iar dupa moartea acestuia se transmit prin mostenire pe o perioada de 70 de ani"
Legea este modificata prin legea nr 285/2004 la art 3 unde se spune foarte clar "durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi si pentru care NU au expirat termenele de protectie calculate conform procedurilor legislatiei anterioare se prelungeste pana la termenul de protectie prevazut in prezenta lege"
Practic din 2004 se anuleaza prevederea din 1996 prin care la moartea sotiei drepturile ar fi trecut la Copyro.
DIN 2004 opera lui Calinescu ESTE LIBERA DE ORICE DREPTURI.
Atat Jurnalul cat si Adevarul au editat legal aceasta carte, doar ca Jurnaul a platit inutil drepturi la Copyro (care au incasat abuziv acesti bani).
Diferenta este ca Adevarul a anuntat in noiembrie cartea.... in timp ce Jurnalul a anuntat-o abia in aprilie
Cine este lipsit de etica in conditiile astea?
Sa fim sinceri acum..cati dintre noi mai gasesc cartile de la Adevarul joia la ora 12 la chiosc?Eu una sunt nevoita sa mituiesc vanzatorii de la colt sa mi le opreasca ca sa nu ma trezesc la 5 dimineata, in timp ce cartile de la Jurnalul le gasesc si dupa o saptamana!Nu conteaza aceste jocuri legate de concurenta FELICITARI ambelor ziare pentru ca au facut un lucru minunat...cartile au un pret rezonabil pe care si-l poate permite oricine.Daca intri intr-o librarie sa cumperi o carte buna, nu dai pe ea mai putin de
30 ron!