Omul de afaceri ucrainean Igor Kolomoisky devine actionar cu 49% in operatiunile din Ucraina ale grupului Central European Media Enterprises (CME), care in Romania controleaza posturile din reteaua Pro, printr-un acord potrivit caruia el va investi 100 de milioane de dolari si va integra canalul TET TV in grupul Studio 1+1, detinut de CME. Potrivit unui comunicat al companiei, tranzactia urmeaza sa se incheie pana la sfarsitul celui de-al treilea trimestru.

Anuntul vine dupa ce, intr-un interviu acordat Bloomberg, Adrian Sarbu, COO al CME, afirma ca acest grup cauta o solutie optima pentru diviziile neprofitabile ale CME din Ucraina si Bulgaria, avand in vedere sa creeze o noua entitate prin care sa separe cele doua operatiuni de celelalte pe care le opereaza in Europa Centrala si de Est.

Potrivit acordului nou anuntat, investitia va fi folosita pentru a finanta activitatile posturilor Studio 1+1, Kino si TET TV, in conditiile in care oficialii si actionarii CME au insistat, in ultima perioada, ca Studio 1+1 este o operatiune neprofitabila. Acelasi acord ii ofera lui Kolomoisky optiunea de a prelua restul de 51% din actiuni de la CME, pentru suma de 300 de milioane de dolari.

Legaturile dintre CME si Kolomoisky dateaza din 2007, cand magnatul ucrainean a investit 110 milioane de dolari pentru 3% din actiunile grupului.

Broadbandtvnews.com scrie, vineri, citand publicatia rusa Kommersant, ca si grupul rus Prof-Media a inaintat o oferta pentru a prelua actiuni in grupul ucrainean Studio 1+1, oferindu-se, totodata, sa rezolve si o disputa intre CME si regia de vanzari rusa Video International. Prof-Media este detinuta de Interros, grupul controlat de magnatul rus Vladimir Potanin.

UPDATEIann intreaba pe blogul sau: "CME isi vinde operatiunile din Ucraina?". El schiteaza istoricul prezentei CME in Ucraina, de la inceputul anului 2008:

  • "februarie 2008: CME care detinea 60% din Studio 1+1 ajunge la un acord cu partenerii sai ucrainieni [Igor Kolomoisky, Boris Fuchsmann si Alexander Rodnyansky] pentru a cumpara restul de actiuni"
  • "martie 2008: CME emite obligatiuni de 425 mil. dolari pentru extinderea operatiunilor din Ucraina"
  • "ieri: CME are datorii nete de un miliard de dolari [31 martie]"
  • "azi: CME anunta ca Igor Kolomoisky vine cu o infuzie de capital de 100 milioane dolari si cu canalul TET TV pentru care primeste 49% din actiunile noii entitati urmand ca pentru restul de 51% din actiuni sa plateasca  300 milioane dolari in decurs de 1 an"

Citeste mai mult pe blogul lui Iann