Ringier Romania, care publica, intre altele, Evenimentul Zilei, Libertatea si Capital, a sistat colaborarea cu distribuitorul de presa Rodipet, anunta Pagina de media. Aceeasi sursa publica, separat, un interviu cu directorul general al companiei, Marius Hagger, postat pe reteaua de intranet a Ringier, in care acesta spune ca "s-ar putea ca situatia sa se inrautateasca spre toamna" si explica de ce publisherul nu a depus la BRAT cifrele de difuzare pentru primul trimestru.

Decizia Ringier de a intrerupe colaborarea cu Rodipet vine la scurt timp dupa ce Adevarul Holding, Publimedia si Jurnalul national au apelat la masuri similare. Explicatia Ringier, citata de Pagina de media, consta in "datoriile mari acumulate de Rodipet fata de Ringier Romania si a imposibilitatii de a purta un dialog care sa duca la solutii rezonabile cu actionarul Rodipet, Hassan Awdi".

In interviul cu Marius Hagger postat pe reteaua de intranet a Ringier si citat de Pagina de media, directorul general al companiei afirma, intre altele, ca:

  • Ringier a fost printre primii publisheri din Romania care au apelat la masuri de criza, dar, "din pacate, masurile luate nu par a fi suficiente pentru ca situatia actuala este mai rea decat cel mai rau scenariu pus pe hartie"
  • "Va trebui sa umblam inca o data la costuri si asta nu numai in Romania, ci la nivelul intregului Grup"
  • "Despre o revenire inceata vom putea vorbi, in opinia mea, cel mai devreme la inceputul lui 2011"
  • "Liderii de segmente, precum Libertatea sau Unica, continua sa performeze peste media pietei"
  • "Nu am publicat cifrele pentru primul trimestru pentru ca nu sunt cu adevarat relevante; ele reprezinta o declaratie pe proprie raspundere a editorilor si nu sunt prin urmare auditate in mod oficial. Cifrele relevante, si in ceea ce priveste competitia dintre Libertatea si clona sa - Click, vor fi cele semestriale, iar acelea vor fi auditate de BRAT"
  • "Cred ca as lua in considerare varianta reducerilor salariale numai daca aceasta ar fi o masura de management salvatoare"

Citeste interviul integral pe Pagina de media