Antena 3 va renunta la mai multi angajati din cadrul departamentului de sport, reducerile de personal fiind o consecinta a situatiei economice generale, a declarat pentru Mediafax Sorin Oancea, directorul general al postului de televiziune.

"Sunt niste optimizari de personal. Se va renunta la niste oameni", a spus Sorin Oancea. El a precizat ca Antena 3 va difuza in continuare stiri sportive.

Peste 60% din angajatii de la Sport vor fi dati afara

Echipa de sport de la Antena 3 este formata din circa 16 oameni, aflati sub conducerea lui Gabi Balasu. Dintre cei 16 angajati ai departamentului de sport, aproximativ zece - producatori si redactori - ar urma sa plece.

Printre angajatii a caror situatie este inca incerta se numara si Raluca Lazarut si Luiza Bogdan, prezentatoare ale stirilor sportive de la Antena 3. In ceea ce o priveste pe Raluca Lazarut, Sorin Oancea a spus: "Vom vedea daca o sa putem sa-i dam altceva de facut".