Reinhard Mohn, fondatorul celui mai mare grup media din Europa, Bertelsmann, a incetat din viata sambata, la varsta de 88 de ani, dupa o lunga perioada de suferinta, a anuntat compania germana, intr-un comunicat transmis duminica, informeaza AFP.

Mohn, aflat pe locul 261, in acest an, in topul miliardarilor lumii intocmit de revista Forbes, cu o avere neta de 2,5 miliarde de dolari, a condus gigantul media Bertelsmann timp de peste 60 de ani. Pornita ca o afacere de familie, firma sa printing & publishing a devenit unul dintre cele mai mari imperii mediatice din lume. Compania are in prezent peste 100.000 de angajati in peste 50 de tari.

"Bertelsmann regreta pierderea unuia dintre cei mai mari antreprenori ai zilelor noastre", a transmis, printr-un comunicat, Hartmut Ostrowski, actualul presedinte al companiei. "Toti cei de la Bertelsmann, intreaga natiune, precum si prietenii nostri din Europa si din restul lumii au pierdut un intreprinzator si un binefacator prin excelenta", a adaugat acesta.

Grupul german se confrunta in prezent cu serioase probleme financiare, din cauza crizei economice globale si a scaderii veniturilor din publicitate, Ostrowski fiind nevoit sa opereze o reducere masiva de costuri, cea mai mare din istoria companei. In luna mai a acestui an, Bertelsmann a raportat pierderi trimestriale de circa 78 de milioane de euro (114 milioane de dolari), dupa ce, in aceeasi perioada a anului trecut, a avut un profit net de 35 de mioane de euro.