CNA a amendat, marti, posturile Antena 1 si Antena 3 cu cate 5000 de lei pentru limbajul injurios folosit de Mircea Badea in emisiunea "In gura presei", pe motiv ca a fost incalcata legislatia in vigoare privind respectarea demnitatii umane si protectia copilului.

Potrivit monitorizarii CNA, este vorba de emisiunile difuzate pe 4 si 8 octombrie in care Badea a facut mai multe comentarii la adresa unei persoane care i-a trimis sms-uri in direct.

"Dar, totusi, sa ma injure unul, in timpul emisiunii, pe telefonul meu, ti se pare normal? Ia sa ... ii dau numarul pe post. (...) notati numarul astuia de ma injura pe mine, in direct, in timpul emisiunii (...) Dati-i sa planga si ma-sa (...) Ia sun-o pe ma-ta si verific-o daca e bine, ca daca puterile mele psihice functioneaza, ma-ta nu e bine acum. Ia incearca sa vezi, sun-o, verific-o, pune-i oglinda la gura", a spus Badea in emisiunea din 4 octombrie.

In emisiunea din 8 octombrie, Mircea Badea a primit un nou sms despre care spune ca "e tot de la cretinul ala" care il "deranjeaza" de mult timp.

Iata cateva din afirmatiile facute de acesta in timpul emisiunii din 8 octombrie:

  • "Zice «cu numirea lui Bogdan Olteanu ca viceguvernator, esti ok». Bai, da, sunt... cu ma-ta nu sunt OK, sa intelegi. Cu ma-ta as avea o problema (...). Daca era o femeie de bun simt, n-aducea asa un bou pe planeta. Da' nu e o femeie de bun simt, ca uite ce-a produs, probabil dimpreuna cu tac-tu, daca desigur, stii cine e. Poate ca cine stie? E in continuare sofer de tir in Turcia"
  • "Jura-te pe ma-ta. Zii, sa se tavaleasca ma-ta-n chinuri (...) s-o vezi asa facand rostogolindu-se stanga-dreapta pe sosea, daca mananci rahat?"

Membrii CNA au reluat marti discutiile pe acest subiect, dupa ce in sedinta precedenta nu au reusit sa ajunga la un acord privind sanctionarea celor doua emisiuni.

In opinia membrilor CNA, pe langa limbajul injurios folosit de Badea in emisiune, problema principala o constituie reluarea emisiunii a doua zi dimineata pe Antena 1 fara ca pasajele impricinate sa fie scoase.

"Este agravant ca un astfel de limbaj este difuzat in reluare dimineata, fara sa se faca selectia pasajelor care contineau un limbaj injurios", a spus Narcisa Iorga, membru CNA, care a si propus, de altfel, amendarea postului Antena 3 cu 10.000 de lei si a postului Antena 1 cu 15.000 de lei.

"Sunt mama, si daca sunt mama sunt si femeie, si consider ca demnitatea mea umana este foarte profund lezata", a adaugat Iorga.

Totusi, la vot a trecut propunerea lui Attilla Szasz, membru CNA, de amendare a celor doua posturi cu cate 5.000 de lei. El a solicitat, totodata, analizarea emisiunii "In gura presei" din 15 octombrie, in sedinta viitoare a Consiliului.

Este vorba de emisiunea din seara zilei in care CNA a amanat votul pentru sanctionarea postului, si in care Mircea Badea face mai multe afirmatii la adresa unor membri ai Consiliului, printre care Dan Grigore si Narcisa Iorga.

La acea data, Dan Grigore, membru CNA, declarase pe aceasta tema: "Acolo scrie ca-i un pamflet. Asta-i un delir. Pentru asa ceva te duci la doctor si te tratezi. E paranoia atat de mare, incat trece dincolo de limitele pana la care mai e tratabila".