Trei spoturi TV la serviciul de informatii privind abonatii de telefonie din Romania 118800, oferit de InfoClick, nu trebuie sa mai fie difuzate de posturile TV, a decis joi Consiliul National al Audiovizualului (CNA), dupa ce Romtelecom a acuzat aceasta companie de publicitate inselatoare. Anterior deciziei CNA, plangerea Romtelecom a fost analizata si de Consiliul Roman pentru Publicitate (RAC) care a decis pe 7 ianuarie ca spoturile InfoClick contravin Codului de practica in publicitate. Oficialii InfoClick au precizat ca au retras deja de la difuzare spoturile in cauza de pe data de 13 ianuarie.

CNA a decis sa emita somatie pentru intrare in legalitate in legatura cu spoturile InfoClick, considerand ca prin acestea s-a incalcat art. 108 din codul Audiovizualului care interzice orice forma de promovare ce instiga publicul sa renunte la alte produse sau servicii similare ori asemanatoare, pe motivul ca acestea din urma devin inutile sau improprii folosintei.

Plangerea Romtelecom

Cele trei spoturi fac referire la "vechiul numar de informatii" care "nu mai este valabil" (spotul 1), "nu functioneaza" (spotul 2), respectiv a murit si "pastram un moment de reculegere" pentru ca "era batran, na. Si in ultima vreme se cam ramolise mosul, ce sa mai.."(spotul 3).

In sesizarea catre CNA, Romtelecom acuza ca "InfoClick incearca sa induca in constiinta consumatorului mediu, ideea ca, prin inchiderea numarului 1931, nu mai exista nici un serviciu de informatii privind abonatii. Tocmai in scopul de a insela consumatorul, InfoClick nu compara doua servicii de informatii furnizate prin intermediul unui numar de forma 118(xyz), si anume nu compara propriul serviciu cu cel oferit de Romtelecom prin intermediul 118932".

RAC: Cele 3 spoturi TV contravin Codului de Practica in Publicitate

Pe 7 ianuarie, Comitetul RAC a analizat acest caz, considerand ca "se poate crea impresia ca serviciul InfoClick este similar serviciului Romtelecom 1931, in prezent desfiintat, si ca il inlocuieste. In fapt, cele doua servicii sunt/au fost diferite, 1931 continand strict informatii privind abonatii Romtelecom, iar 118800 privind abonati ai tuturor retelelor din Romania", luand decizia ca "se incalca articolele 2.1 si 11.2 din Codul de Practica in Publicitate elaborate de RAC".

InfoClick a retras de miercuri cele 3 spoturi in cauza. Doua noi spoturi TV schimbate, difuzate de joi

Contactati de HotNews.ro, oficialii InfoClick au precizat ca spoturile in cauza au fost retrase inca de miercuri, 13 ianuarie, iar de joi se difuzeaza doua noi spoturi schimbate.

"Spoturile publicitare ale Infoclick referitoare la serviciul universal pentru informatii telefonice care fac obiectul deciziei CNA au incetat sa fie difuzate pe posturile TV din data de 13.01.2010, la initiativa companiei Infoclick. Nu au existat spoturi radio. Reclamele promovau noul serviciu universal de informatii si registrul de abonati, desemnate de catre ANCOM companiei Infoclick. (...) astazi Infoclick lanseaza o noua campanie publicitara formata din 2 spoturi complet noi, ce nu au legatura cu spoturile anterioare si nici nu contin informatiile care au facut obiectul deciziei CNA", au precizat oficialii InfoClick.

InfoClick a mai anuntat joi ca serviciul de informati privind abonatii de telefonie 118800 poate fi apelat si de catre cei aproximativ 8 milioane de utilizatori ai retelelor Cosmote, Zapp, RCS&RDS si Atlas Telecom, ca urmare a noilor acorduri de interconectare dintre InfoClick si operatorii de telefonie. Numarul este apelabil si din retelele Vodafone, Orange, Romtelecom si UPC.

Unul din cele trei spoturi TV la 118800 sanctionate de CNA: