Alin Romascan preia, marti, sefia stirilor la Antena 1 si Antena 3, ocupand o pozitie nou infiintata, aceea de Head of News, a declarat el, luni, pentru HotNews.ro. Romascan a mai lucrat la Antena in perioada 2001-2006, ultima data ocupand pozitia de producator general al Observatorului. Ulterior a lucrat la Realitatea ca producator general Realitatea TV, producator general The Money Channel, producator general web TV la F5, in ultima jumatate de an ocupandu-se de lansarea Publika TV in Republica Moldova, alaturi de Sergiu Toader.

Potrivit lui Romascan, redactiile stirilor Antena 1 si Antena 3 vor fi conduse in continuare de aceiasi redactori-sefi - Gheorghe Voicu, respectiv Aura Titiriga.

Prioritatile lui Romascan in noua pozitie sunt, potrivit propriei declaratii, "reorganizarea redactiilor, optimizarea folosirii resurselor, cresterea ratingului Observatorului la Antena 1 si cresterea cotei de piata a Antena 3".