Postul public de televiziune intentioneaza sa dea in judecata Antena 3 pentru ca, pe 4 august, a preluat fara acord, in emisiunea "Sinteza zilei", o inregistrare din interviul oferit TVR, in aceeasi zi, de presedintele Traian Basescu, informeaza Mediafax.

Potrivit sursei citate, in urma emisiunii respective, TVR a sesizat CNA in legatura cu faptul ca "postul de televiziune Antena 3 a difuzat in direct, timp de 60 de minute, emisiunea "Editie speciala", avandu-l ca invitat pe domnul Traian Basescu, emisiune produsa de SRTv, fara insa sa ne ceara nici macar acordul". In sesizarea semnata de presedintele-director general al TVR, Alexandru Lazescu, se afirma ca este vorba despre incalcarea legislatiei privind drepturile de autor si a Legii audiovizualului.

"Dorim sa demaram o actiune in instanta impotriva postului de televiziune Antena 3 pentru repararea prejudiciului cauzat si, mai ales, pentru stoparea practicii din ce in ce mai generalizate a celorlalte televiziuni de a transforma televiziunea publica intr-o "arhiva publica", din care oricine poate difuza orice material doreste si fara a ne cere vreun acord", se mai afirma in sesizare.

Potrivit Mediafax, CNA a analizat cazul si a decis sa nu santioneze postul Antena 3, in conditiile in care reprezentantul postului, Albert Panzaru, a spus ca interviul "nu este un eveniment in sine" (in cazul preluarii de extrase de catre alte televiziuni, Legea audiovizualului vorbeste la Articolul 85 despre preluarea de imagini si sunete "cu privire la un eveniment de interes public"). Panzaru a aratat si ca Antena 3 a postat sigla TVR 1 pe ecran in momentul preluarii.