Potrivit Paginademedia.ro, in cazul in care negocierile s-ar finaliza, Cristian Burci ar urma sa preia in totalitate postul de televiziune de la Sorin Ovidiu Vintu.
- Omul de afaceri Cristian Burci apare, in ultima editie Forbes 500 de miliardari, alaturi de familia Paunescu si de Ovidiu Tender pe locurile 15-17, cu o avere estimata la 300 de milioane de euro, iar in Top 300 Capital - pe locul 20, cu o avere estimata la 280-300 de milioane de euro. In prezent, principalele domenii de afaceri ale lui Cristian Burci sunt productia de vagoane (prin International Railway Systems) si material rulant, transporturile, el detinand si o participatie minoritara si in agentia de publicitate pe care a fondat-o la inceputul anilor '90, Graffiti BBDO. Tot el este si cel care a pus bazele postului Prima TV, pe care avea sa-l vanda grupului SBS. In 2002, a fost implicat intr-un scandal in care 5 milioane de euro au ajuns de la companii de stat, aflate in subordinea Ministerului Transporturilor (condus atunci de Miron Mitrea), la o firma controlata de Cristian Burci, prin intermediul unui "centru de televiziune" subordonat ministerului, MTC-TV. Vezi detalii aici
E limpede ca sandramaua lui Vantu se darama. Procesul fiind iremediabil si ireversibil. Oricat i-ar plange fanii si slugile de mila...
La urma urmei fiecare primeste cam ce merita in viata. Iar pentru Vantu si slugile lui chiar a venit vremea sa plateasca.
iti respect parerea dar dl burci este vehicolul
de investiti al lui bombo
deci .......te las sa gandesti
ps nu stiu daca iti amintesti cand am spus
ca daca ar exista ceva banti de recuperat din
germanica bombo ii sifona
cine are urechi de auzit..............
Iar pentru cei ce nu stiu...se pare ca dl Burci e unul dintre "paravanele" lui Nastase.
Sunt fortat din pacate sa gandesc asa o stire de genul acesta.
Eu sper sa nu vanda Vantu nimic, pentru ca m-as gandi la asta ca un fel de compromis (adica va scapa daca va face jocul altora), ori el trebuie sa plateasca fara menajamente pentru ce a facut...
Amice, cine si si de ce nu te semnezi in clar?
Pentru ca tocmai ai aruncat o fumigena?
Nasol...mai bine ramai anonim, C.I. este bine.
http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010102150380/Actualitate/Vintu-despre-Freciu-Este-un-bou-sinistru.html
Brusc va dispare obsesia realitatii tv cu Basescu.
Unde era problema??
Cm se vor justifica Stanca si Ursu?
Vor mai fi Ciuvica, Rosca, Chirieac, Madalin Voicu invitati permanenti?
adica sa semneze anonim. :-)
adica, vrea sa treaca in spate.
in mafia americana, cosa nostra, umbla o vorba:
mi'ar place sa stiu cine'i omul din spatele omului din spatele tau.
I would like to know who's the man behind the man behind you...
deci, cine'i omul din spatele omului din spatele lui burci...
numai secu stie...
O sa inchida si Antena 3, o sa astupe gura presei independente si o sa instaureze dictatura Securitatii si a Curvelor in Romania. Partidul Securitatii si al Curvelor din Romania (PSC), de orientare popularo-manelisto-melteana.
Oricum, comparatia cu Gates e cel putin marsava: Bill a creat ceva revolutionar. Singura legatura a lui cu Burci este ca si ultimul a fost prin America...unde se zice c-ar fi lucrat ca si chelner.
Ori esti angajat al vuvuzeilor ,ori spion neo-cominternis, ori lobotomizat de iRealitatea si antenute.
Pt. ceilalti: m-am saturat de toti vagabonzii si lobotomizatii care spun enormitati de genul "Dictatorul Basescu va fi suspendat"
Bai papagalilor mincinosi si manipulatori ,daca Basescu era dictator ,NU putea fi suspendat !
Nu mai zic,culmea manipulari,contrapunerea lui Udrea,Boc,Ridzti, grupului sinistru Iliescu,Nastase,Geoana,Vacaroiu,Vantu,Patriciu si Voiculescu ,e profund incorecta . De cate mineriade ,crime ,vanzarea economiei nationale ,mitinguri cu sloganul "Nu ne vindem tara" sau "Noi muncim nu gandim" va mai aduceti aminte ?Cine era cu rusii? Cine e acum cu rusii si cine e cu americanii?
Avem aproape 70 ani sub cizma ruseasca ,NU E INDEAJUNS TOVARASI ??!
Va pupa tata.
Deci ,"Lumina vine de la Răsărit" vorba lui Sadoveanu.