Guvernul german nu este de acord ca Ungaria, in calitate de tara ce detine de la 1 ianuarie presedintia UE, sa negocieze pe parcursul mandatului sau, pe teme legate de media, cu tari partenere ale Uniunii, precum fostele republici sovietice, relateaza Politics.hu, care citeaza o inalta oficialitate germana. Motivul invocat de aceasta este noua lege a presei din Ungaria, aplicata de la inceputul anului si aspru criticata pe plan international.

Werner Hoyer, secretar de stat pentru afaceri europene in cadrul Ministerului german de Externe, apreciaza, citat de Politics.hu, ca Ungaria ar trebui sa lase Comisia Europeana sa se ocupe de discutii pe teme media cu tari precum Ucraina sau Belarus. Hoyer a apreciat ca valorile comune europene pot fi reprezentate in negocieri doar de catre tarile membre UE care intr-adevar respecta aceste valori.

Sursa il citeaza, totodata, pe un expert care a declarat pentru index.hu ca este pentru prima data cand un guvern pune sub semnul intrebarii drepturile unei tari ce detine presedintia UE. Fapt pentru care nu exista o practica impamantenita pentru a retrage asemenea drepturi, iar comentariile oficialului german ar trebui citite doar ca un mesaj politic dur.