Jurnalul.ro scrie, miercuri, ca Antena 1 solicita operatorului RCS&RDS 60 de milioane de euro, reprezentand daune pentru ca aceasta companie de cablu "preia de la Antena 1 fara niciun cost programe pe care le transmite in retea, iar publicul plateste pentru accesul la cablu". Contactati de HotNews.ro, reprezentanti de comunicare ai Intact au spus ca in acest sens a fost transmisa o notificare la RCS&RDS. "Este vorba despre o interpretare a legii (audiovizualului - n.r.) asa cum trebuia citita de la inceput", a spus Cristina Severin, PR coordinator la Intact Media Group, precizand fara alte detalii ca o astfel de notificare a fost trimisa "doar la RCS, deocamdata".

Potrivit acesteia, legea este interpretata prin coroborarea articolului 82 din Legea audiovizualului, referitor la principiul "must carry", cu prevederile care definesc "retransmisia", care are publicul ca receptor final.

  • Potrivit Art. 82 din Legea audiovizualului, referitor la principiul "must carry": Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin retele de comunicatii electronice, cu exceptia celor care utilizeaza exclusiv spectrul radio, are obligatia sa includa in oferta sa serviciile de programe ale Societatii Romane de Televiziune destinate publicului din Romania, precum si alte servicii de programe, libere la retransmisie si fara conditionari tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privati, aflati sub jurisdictia Romaniei, in limita a 25% din numarul total de servicii de programe distribuite prin reteaua respectiva, precum si serviciile de televiziune a caror obligativitate de retransmitere este stabilita prin acorduri internationale la care Romania este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privati este ordinea descrescatoare a indicelui anual de audienta.
  • Definitia retransmisiei, conform Legii audiovizualului: "retransmisie - captarea si transmiterea simultana a serviciilor media audiovizuale liniare, furnizate de radiodifuzori si destinate receptionarii de catre public, prin orice mijloace tehnice, in integralitatea lor si fara nicio modificare a continutului"
  • Printre programele comerciale la care se face referire in Articolul 82  al Legii se numara Pro TV, Antena 1, Realitatea TV, Kanal D, Prima TV, Antena 3, etc. Vezi lista completa aici

UPDATE Pana miercuri dupa-amiaza, compania RCS&RDS nu a comentat pe aceasta tema.

Jurnalul.ro a scris, miercuri, ca este vorba despre o "suma ceruta in instanta", insa reprezentantii Intact au spus ca pentru moment a fost transmisa o notificare catre RCS&RDS, zilele trecute. Sursa citata mai scrie ca "Legea audiovizualului stabileste clar accesul liber al publicului la o serie de televiziuni, intre care si Antena 1. In total sunt 25 de posturi TV romanesti, unul international, precum si programele postului public care ar trebui sa fie retransmise gratuit de cablisti". Sursa mentioneaza, insa, din randul companiilor de cablu, doar RCS&RDS, afirmand ca aceasta companie "preia de la Antena 1 fara niciun cost programe pe care le transmite in retea, iar publicul plateste pentru accesul la cablu", iar aceeasi companie "conditioneaza financiar transmisiile acestor televiziuni".

Contactat de HotNews.ro pentru a explica felul cum este interpretata acum legea 504 din 11 iulie 2002, cu modificarile ulterioare, Ioan Onisei, membru CNA, a spus:

  • "Must carry, dupa cum bine stiti, presupune libera retransmisie fara conditionari tehnice sau financiare. Aceasta inseamna ca radiodifuzorii inclusi in must carry nu trebuie sa pretinda o plata de la cablisti si, de asemenea, nu trebuie sa conditioneze in vreun alt mod retransmisia. Spre exemplu, Antena 1 si Antena 3 sunt in must carry si cand se incheie acordul cu o firma de cablu nu ar trebui sa se pretinda preluarea altui post din trust. La fel, Pro TV nu ar putea sa conditioneze preluarea sa de preluarea contra cost a Pro Cinema. Asta inseamna. Legea e foarte limpede, pana acum nu a fost contestata de nimeni, am sanctionat, chiar, companii care nu au respectat prevederile privind must carry referitoare la libera retransmisie. Au fost si discutii privind incalcarea prevederilor legate de lipsa conditionarilor tehnice sau financiare, insa nu am putut sanctiona deoarece nu au fost aduse dovezi."

La inceputul acestei luni, Antena TV Group a cerut Tribunalului Bucuresti insolventa RCS&RDS, Jurnalul.ro citand atunci surse potrivit carora grupul media are de recuperat o creanta de 2,1 milioane de lei, in contul retransmisiei posturilor Antena 3 si Euforia TV in perioada ianuarie-iunie 2010. Ulterior, RCS&RDS a cerut la randul sau insolventa Antena TV Group, dupa cum a anuntat atunci Capital. Dupa ce in media au inceput sa circule informatii despre negocieri prin care RCS&RDS urmareste sa preia operatiunile din Romania ale UPC, entitatile media din grupul Intact au acoperit cu insistenta subiectul.

RCS&RDS prin Digi Sport, Antena 1, TVR si Dolce se vor infrunta luni in licitatia pentru drepturile TV din Liga 1.