Inregistrarea unei discutii care ar fi avut loc intre trei sefi ai Realitatea Media - presedintele CA, Sorin Freciu, vicepresedintele CA, Dragos Nedelcu, si directorul Sorin Enache - si directorul companiei CNI Coresi, Laura Albani, a fost remisa, luni, prin e-mail mai multor publicatii, inclusiv HotNews.ro. Autenticitatea discutiei a fost confirmata pentru HotNews.ro de Dragos Nedelcu, insa a fost respinsa de Laura Albani. Discutia in cauza, care ar fi avut loc in 21 martie, tine intre altele de semnaturile lui Sorin Enache pe mai multe documente legate de incetarea contractului de inchiriere dintre Realitatea Media si CNI Coresi pentru spatiul din Casa Presei, semnaturi care, potrivit lui Enache, ar fi fost falsificate.

Trei parti ale inregistrarii, insotite de o "stenograma", au fost trimise de la o adresa de Yahoo - realitateamediayahoo.com.

Contactat de HotNews.ro, Dragos Nedelcu a spus ca nu stie cine a transmis inregistrarea, dar a afirmat ca "discutia, in termenii folositi acolo, e reala, cat se poate de reala". Pe de alta parte, Laura Albani, director Coresi, a spus ca "nu numai ca nu recunosc, dar nu stiu cum au facut sa-mi puna in gura acele vorbe".

  • Laura Albani pentru HotNews.ro: "Sunt revoltata de ce-am putut sa citesc. Nu numai ca nu recunosc, dar nu stiu cum au facut sa-mi puna in gura acele vorbe. Nu am facut nimic din ce e acolo. Consider ca au dorit sa ma discrediteze ca sa scape de mine, ca le sunt incomoda. Nu pot sa las lucrurile asa".

Cele trei materiale audio pot fi accesate aici (partea 1),aici (partea a 2-a)siaici (partea a 3-a).