Un milion de euro pe an este, potrivit informatiilor HotNews.ro, suma maxima avuta in vedere de TVR in cazul in care va decide sa preia un pachet de drepturi de televizare pentru meciurile din Liga 1. Consiliul de Administratie al Televiziunii publice urmeaza sa se intruneasca joi pentru a decide daca si in ce conditii va participa la viitoarea licitatie LPF, doar pentru pachetul 9.

Televiziunea Romana este interesata de pachetul cu numarul noua pentru sezoanele 2011-2012, 2012-2013 si 2013-2014 din Liga 1 la fotbal.

In cadrul licitatiei care a avut loc luni, LPF a stabilit un pret de pornire de 3,5 milioane de euro pe sezon (fara TVA) pentru pachetul de meciuri dorit de catre TVR.

Pana in acest moment, LFP a reusit sa vanda trei pachete: unul catre RCS&RDS pentru 13,2 milioane de euro plus TVA (pachetul 1), altul catre Romtelecom pentru 12,9 milioane de euro plus TVA (pachetul 2) si un altul catre Antena 1 pentru 10,5 milioane de euro plus TVA (pachetul 8).